Cum eviți conflictele în familie. Așa vei avea pace în casă

Cum eviți conflictele în familie. Așa vei avea pace în casă

E frumos să ai o familie mare, dar cu cât sunt mai mulți, cu atât mai multe păreri diferite. Și riscul să apară conflictele este mare. Totuși, cu puțin tact, acestea pot fi evitate. Află cum eviți conflictele în familie!

Cum eviți conflictele în familie: Ascultă ce spune celălalt

Conflictele care pot apărea variază de la mici diferențe de opinie și pot ajunge până la certuri care țin de ani de zile și care se reîncălzesc atunci când protagoniștii se întâlnesc. Cel mai greu e atunci când au de împărțit te-miri-ce 'proprietăți' și nu se mai pun de acord. Dar chiar și dacă este vorba de o neînțelegere minoră, este bine să fii pe fază. Ascultă ce spune persoana în cauză, dacă tu ești cea cu care are problema. Nu te grăbi să răspunzi presupunând că știi totul. Pune întrebări astfel încât să înțelegi bine punctul de vedere al celuilalt. Nu te teme de o conversație mai înflăcărată – dacă nimeni nu e jignit și nu se ridică tonul.

10 mici schimbări pentru o familie mai sănătoasă și fericită în 2018

Cum eviți conflictele în familie: Nu răspunde imediat

Dacă deja au izbucnit conflictele de care te temeai și ești unul dintre 'combatanți', încearcă să faci diferența între problemă și persoană. Înainte să-i răspunzi, respiră adânc pentru a nu spune ceva pripit. Poți să faci și o pauză mai mare. Nu e sfârșitul lumii dacă nu-ți spui replica imediat (sau poate chiar nu mai zici nimic). Conflictul care nu e alimentat se stinge. Și dacă, totuși, îi răspunzi, încearcă să ambalezi totul mai frumos. De exemplu, nu spune 'ce idee proastă!', ci 'nu văd cum această idee ar putea fi pusă în practică. Poți să-mi explici mai bine cum funcționează?'. Nu judeca, ci propune-i persoanei respective să dea mai multe detalii și poate să-și dea seama singură că nu e în regulă.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com