Uneori, e bine să încalci regulile, mai ales dacă regulile și convențiile sociale sunt împotriva unui stil de viață echilibrat. Iată trei experiențe inedite și trei oameni curajoși, care au ales să treacă peste barierele sociale și să demonstreze că viața poate fi simplificată pentru a fi mai frumoasă.

Nemțoaica Heidemarie a demonstrat că se poate trăi fără bani

Și nu doar fără bani! Fără casă, fără proprietăți, fără bunuri, doar cu o valiză în care avea tot ce era necesar: câteva haine și produse indispensabile de zi cu zi. La început a vrut să acumuleze câteva experiențe inedite trăind fără bani timp de 12 luni. De la un an, experimentul ei s-a prelungit la 15 ani.

Heidemarie Schwermer a trăit între 1942 și 2016 în Germania. Nu era nici fanatică religioasă, nici vreo adeptă a curentelor naturiste. Pur și simplu, a decis să întoarcă spatele societății de consum și să muncească pentru produsele de bază și pentru hrana de care avea nevoie zilnic. A fost profesoară, apoi psihoterapeut, a trăit un an în Chile unde a văzut ce înseamnă cu adevărat foametea și sărăcia extremă. În 1996 s-a decis să facă menaj în casele altora pentru adăpost și hrană și a constatat cât de simplă și armonioasă poate fi viața, chiar dacă nu ai bani. Și-a închis contul la bancă, a renunțat la asigurarea medicală și la orice sursă de venituri.

După ce experimentul ei de un an s-a prelungit, ziarele și publicațiile locale au început să scrie despre viața ei curioasă și a început să fie invitată tot mai des la emisiuni televizate. Cu timpul, oamenii au înțeles mesajul ei și a devenit o inspirație pentru multe persoane cu venituri modeste, care au învățat cum își pot simplifica existența.

Experiențe inedite în Epoca Victoriană

Americanii Sarah și Gabriel Chrisman s-au decis să renunțe la tot ce e modern și să trăiască în stilul victorian. Casa lor are sobe și lămpi pe gaz. Nu vei vedea nici becuri, nici calculatoare, nici mașină de spălat sau cuptor cu microunde. Cei doi tineri studiază Epoca Victoriană, adună obiecte care provind din acea perioadă și trăiesc din vânzarea cărților și studiilor pe care le publică. Sarah își coase toate hainele de mână și gătește după rețete din secolul al XIX-lea.

Proiectul lor este de lungă durată și vor să demonstreze că tehnologia modernă nu ne-a îmbunătățit și nu ne-a simplificat viața, așa cum am putea crede.

Uniforma de serviciu

Indiferent de vreme, Matilda poartă aceeași ținută în alb și negru

Indiferent de vreme, Matilda poartă aceeași ținută în alb și negru

Matilda Kahl se înscrie și ea în seria cu experiențe inedite și oameni frumoși. Și ea a ales o metodă să își simplifice viața. Și-a impus singură o uniformă de serviciu. Și-a cumpărat câțiva pantaloni și câteva bluze albe, toate la fel, pentru a le purta la serviciu. De 3 ani de zile nu mai pierde dimineața timp să se gândească ce ținută să aleagă. În fiecare zi se îmbracă la fel și este foarte mulțumită de rezultat.

Ea spune că experimentul ei a ajuta-o să câștige mai mult timp liber dimineața și să economisească mai mulți bani pe care îi folosește să iasă mai des cu prietenii și să se distreze.

foto: wikipedia; www.thisvictorianlife.com