Cum e să ieși la restaurant cu trei copii mici. Un prezentator TV explică: ”Pur și simplu nu merită! Arătăm de parcă urmează să părăsim țara”

James Corden copii

Actorul britanic James Corden, cel care este și gazda popularei emisiuni ”The late late Show”, e un tip cu picioarele pe pământ. Căsătorit și tată a trei copii mici, Corden, în vârstă de 39 de ani, a ajuns la o concluzie cu care mulți părinți sunt de acord. Pur și simplu nu merită să ieși cu copiii la restaurant.

”Arătăm de parcă urmează să părăsim țara. Atât de multe lucruri avem cu noi. E absurd. Genți, cărucior, copii, șervețele peste tot, cremă pentru iritațiile făcute de pamperși…”, a povestit actorul, care are trei copii sub 6 ani: Max, de 6 ani, Carey, de 3 ani. Și Charlotte, de 6 luni.

”Ajungi să ceri nota înainte să te așezi. Îndeși paste și unt în gurile lor, în timp ce încerci să le mănâncă și pe ale tale. Trebuie să lași un bacșiș imens, pentru că tot locul e împânzit cu creioane. Pur și simplu, nu merită”, a concluzionat Corden într-un interviu recent.

În luna decembrie a anului trecut, acesta și soția sa, Julia, au devenit părinți pentru a treia oară, visul de a avea și o fetiță împlinindu-se. A fost momentul în care Julia a pus piciorul în prag, sugerându-i deloc subtil soțului ei să-și facă o vasectomie.

Soția lui e o femeie obișnuită. Când l-a cunoscut, nici nu a știut că are în față o vedetă

Recent, James Corden a povestit și cum a cunoscut-o pe soția sa. Deși în țara natală, Anglia, era vedetă de peste 10 ani, renumele mondial venind acum câțiva ani, Julia, care nu se uita deloc la TV, habar nu avea cine e. Însă după o seară petrecută împreună, nu și-au mai luat la revedere. Julia nu are nimic de-a face cu industria showbizz-ului, ea lucrând pentru organizația ”Salvați copiii”.

Vezi și Soția unui cunoscut om de televiziune trage linie: ”Până aici. Vasectomie!”

Citește și:

 

 

Loading...