Recent, vedeta, care va putea fi văzută de vineri în postura de jurat X Factor, a vorbit despre experiența ei de mamă, dând și câteva sfaturi celor care au copii adolescenți. Fiica ei are deja 22 de ani, așa că a trecut cu brio peste această perioadă.

Vorbind despre adolescența fiicei sale, Loredana, o fostă adolescentă rebelă la rândul său, a povestit că a fost o mamă îngăduitoare. ”Adolescența a fost o căutare și o continuă rebeliune, eu am fost un copil rebel. Abia apoi ajungi la vorbele părințilorși îți dai seama cât de neascultător era copilul din tine, dar cred că adolescența e sinonimă cu a fi rebel.

Eu aș sfătui părinții de adolescenți să fie prieteni, să comunice, să nu îi judece prea aspru, să nu îi pedepsească dacă fac câte o prostie și dacă nu îi ascultă în totalitate, pentru că e normal – să ne amintim cum am fost noi și să nu îi judecăm prea aspru pe copiii noștri”, a declarat Loredana.

Cât despre îndrumarea în viață, Loredana a pus accent mai mult pe pasiunile fiicei sale decât pe ce și-ar fi dorit ea pentru Elena, și mai mult pe ceea ce simte decât pe lucruri materiale. ”Mi-ar plăcea ca Elena să fie iubitoare, generoasă, să își respecte părinții, bunicii, prietenii, să își hrănească spiritul prin artă, să fie creativă și să fie fericită! Să să bucure de viața pe care o are, de darurile pe care le-a primit de la Dumnezeu și să fie recunoscătoare pentru asta.

Caut sfaturi pentru ea în fiecare zi, ca orice mamă care încearcă să devină perfectă. E încă la vârsta la care preferă să facă ce vrea ea și mai puțin ce vrea mama, dar sunt convinsă că undeva acolo rezonează.

Cel mai important sfat este să facă ceea ce îi place, ce o reprezintă, ce o face fericită, nu vreau să îi impun nimic din punctul acesta de vedere, doar să fie un om bun, corect, generos, empatic și frumos”, a mai spus cântăreața.

Vezi și Loredana l-a arătat fanilor pe tatăl său, care tocmai a împlinit 83 de ani: ”Este tare chipeș tatăl tău!” Mesajul emoționant al vedetei

Citește și:

Nu se mai ascunde! Emma Roberts s-a afișat cu burtica de gravidă

Tily Niculae a ajuns de urgență la spital cu băiețelul său: ”Acest copil nu a văzut lumina soarelui și lumina naturală și atunci…”