Cum dresezi pisica să accepte lesa sau hamul

Cum dresezi pisica să accepte lesa sau hamul

Cum dresezi pisica să accepte lesa este un proces care îți poate lua mai mult timp decât ai prevăzut. Se știe că felinele sunt ceva mai încăpățânate. Nici tu nu trebuie să cedezi. Iată cum poți proceda.

Pentru ca felina ta să accepte lesa sau hamul în timpul plimărilor în natură vei avea nevoie de răbdare, de multă răbdare, dar și multă practică.

Trebuie să alegi o lesă/ham potrivite taliei pisicii tale. Cum nici tu nu suporți hainele în care nu te simți bine, cam tot așa este și în cazul de față.

Nu stresa pisica cu metodele de dresaj

Animalul trebuie să nu fie constrâns de lesă/ham, să nu îl sugrume, etc. Este important să fie lejer, dar sigur. Nu vă doriți ca pisica să scape din lesă atunci când vă aflați în afara locuinței.

Nu insistați din prima dacă animalul îl respinge. La început trebuie să existe o perioadă de acomodare cu noul obiect.

Faceți practica în casă. Încetul cu încetul. Începeți prin a lăsa lesa în apropierea felinei pentru ca ea să se obișnuiască cu noul obiect, vizual, dar și cu mirosul lui.

Când ia masa, îi puteți pune lesa sau hamul. Nu uitați să o mângâiați și să o încurajați la final.

Lăați pisica să se joace cu noul obiect de care ar vrea să scape, probabil, cu mare bucurie.

Nu insistați, lăsați-o să se obișnuiască cu ideea

O puteți lăsa să se plimbe prin casă cu el sau o puteți plimba așa prin casă. Astfel observați dacă o deranjează noul accesoriu.

Nu vă așteptați ca pisica să accepte totul, de la o zi la alta. Va fi nevoie de mai multe zile de repetiții cu ea.

După alte câteva zile puteți încerca să-i indicați direcția de mers sau când să se oprească, cu mișcări line. Cu siguranță că ideea nu va funcționa din prima, dar repetați procedura alte câteva zile.

Încercați să afceți aceste exerciții atunci când pisica este relaxată.

Experiența trebuie să fie una plăcută

Această experiență nu trebuie să fie una traumatizantă.

Dacă se smucește și miaună, trebuie să îi scoateți lesa sau hamul și să reluați activitatea altă dată.

Încercați zilnic să faceți puțină practică cu felina pentru a se obișnui cu ideea.

Începeți cu sesiuni scurte de dresaj și creșteți timpul acestora gradual.

Acordați mereu atenție stărilor și nevoilor felinei, reacțiilor sale.

Dacă insistați nu faceți altceva decât să măriți tensiunea și aversiunea pisicii față de lesă. Nu mai spunem că nu este indicat să violentați sau certați pisica.

Fără răbdare din partea stăpânului, felina poate câștiga de cele mai multe ori.

Recompensa trebuie acordată de fiecare dată când faceți exercițiul. Pisica trebuie încurajată pentru reușitele sale.

Sursa Foto Flickr

Citește si

Top 5 curiozități stranii despre pisici
Cum îngrijești corect dentiția pisicii
Cum ajută la dezvoltarea copiilor un animal de companie