Cum descifrezi semnificațiile ascunse în numele tău!

Cum descifrezi semnificațiile ascunse în numele tău!

Numele tău nu este ales la întâmplare și  nu este doar o simplă înșiruire de sunete. În practicile ezoterice vechi, inițiala numelui și ultima literă sunt considerate simboluri cu o vibrație aparte și semnificații puternice. Iată care sunt acestea și cum le poți descifra sensul ascuns.

Ce reprezintă inițiala numelui

Prima literă a numelui tău este asociată cu esența personalității tale și dezvăluie modul în care te comporți în momentele cruciale ale vieții, cum faci față problemelor și provocărilor de tot felul, dar și cum reacționezi în situațiile ieșite din comun, fie ele fericite sau dramatice.

 

Ce semnifică ultima literă din numele tău

La finalul numelui stă litera care dă greutate și care dezvăluie capacitatea ta de a duce la bun sfârșit toate proiectele și ideile pe care le începi. Ea arată cât ești de determinat și cum îți onorezi obligațiile care îți revin. Luate împreună, prima și ultima literă reprezintă modul în care acționezi în viață și cum ești privit de cei din jur.

Ce mesaj au vocalele, dacă se află la începutul sau la sfârșitul numelui

A – Ești o fire tenace, hotărâtă și sigură pe tine. Chiar și în cele mai grele condiții, reușești să te achiți de datorii și să duci la bun sfârșit ceea ce ți-ai propus să faci. În general, obții tot ceea ce îți dorești, dar muncești foarte mult pentru fiecare realizare.

E – Iubești libertatea, ești creativă, senzuală și entuziastă. Ești abilă, înveți repede și te acomodezi ușor cu noutățile. Poți vedea situațiile dificile din mai multe puncte de vedere și poți găsi soluții surprinzătoare, fără să mergi pe căi ocolite.

I – Ești o persoană interesantă, atragi atenția asupra ta tot timpul și comunici ușor cu toată lumea. Ideile tale creative și originale sunt apreciate, uneori pari extravagantă, alteori prea sensibilă, dar reușești să fii simpatică tuturor. În privința deciziilor, de multe ori lași lucrurile la voia întâmplării.

O – Romantică și sensibilă, dai impresia că ai nevoie de ocrotire, dar puțini știu că ești mult mai puternică decât pari. Ești onestă și nu admiți niciodată să fii mințită sau înșelată. Îți vei face dreptate cu orice preț, chiar dacă vei călca pe inimile altora.

U – O fire dreaptă și severă, îți impui tot felul de reguli și ambiții pentru a-ți atinge scopurile în viață. Îți place să câștigi întotdeauna, chiar dacă mai faci și compromisuri. Instinctul te ajută în situațiile dificile și nu te lași niciodată doborâtă de circumstanțe.

Iată și semnificația consoanelor din numele tău

B – Ușor introvertită, dar plină de compasiune față de ceilalți, ești apreciată pentru firea ta calmă și împăciuitoare. Ești echilibrată, iar acest lucru te ajută să faci față tuturor dificultăților.

C – Inimoasă și optimistă, nu lași niciodată grijile să te copleșească. Îți păstrezi optimismul chiar și în momentele dificile, pentru că ai încredere în destinul tău.

D – Viața pentru tine este o luptă și nu pierzi nici un prilej să obții mai mult. Ești perseverentă, țintești mereu mai sus, dar, uneori, iei decizii riscante care te fac să pierzi prea mult.

F – Darnică și miloasă din fire, îi lași pe ceilalți să ți-o ia înainte, chiar dacă tu meriți locul întâi. Oamenii te apreciază, dar unii pot profita de generozitatea ta. În unele momente, ar fi bine să fii mai egoistă.

G – Responsabilă și eficientă, muncești mult și reușești să îți atingi toate obiectivele. Uneori, însă, munca te acaparează cu totul și îți neglijezi familia sau proiectele personale. Încearcă să găsești un echilibru între viața personală și carieră.

H – Îți place ca toate lucrurile să fie ordonate și să aibă o logică în jurul tău. Când greșești sau ai un eșec, suferi foarte mult și devii pesimistă. Ai încredere în tine și ține capul sus!

J – Ești foarte atentă la nevoile persoanelor apropiate și faci tot posibilul ca toată lumea să fie mulțumită. Ești o prietenă exemplară, dar uiți că și nevoile și dorințele tale sunt la fel de importante.

L – Ești rațională și pragmatică, dar sunt situații în care, dacă apar obstacole, te descurajezi ușor. Te ferești de responsabilități și îți este teamă să îți asumi angajamente pe termen lung. Fii mai hotărâtă și mai bătăioasă!

M – O fire activă și optimistă, ești plină de energie și îți găsești mereu câte ceva de făcut. Uneori, îți risipești energia pe lucruri mărunte, de aceea trebuie să îți analizezi prioritățile din timp. Acesta este mesajul literei ”M”, dacă apare în numele tău la început sau la sfârșit.

N – Ai o personalitate puternică și o viziune realistă asupra vieții, ceea ce te ajută foarte mult în plan profesional. Înzestrată cu o inteligență ascuțită, ai tendința să neglijezi opiniile celorlalți, ceea ce te poate costa.

P – Ceri foarte mult și de la tine, și de la ceilalți, îți place să domini și să acaparezi atenția tuturor. Uneori, faci paradă de cunoștințele și de experiențele tale de viață, iar unii oameni te-ar putea considera încrezută.

R – Ești o fire practică și nu îți faci niciodată iluzii sau speranțe false. Țelurile tale sunt ușor de atins și fiecare victorie, oricât de mică, te stimulează să faci noi progrese. Lucrurile mici te bucură la fel de mult ca marile succese.

S/Ș – Ai un farmec aparte care atrage simpatia tuturor și găsești ajutor cu ușurință când dai de greu. Știi să speculezi oamenii și situațiile favorabile, astfel încât să obții câte ceva de la fiecare.

T/Ț – Curioasă și deosebit de inteligentă, ești atrasă de lucruri inedite și de noutăți. Te plictisești repede și ai nevoie de o motivație puternică pentru a rămâne pe același drum. Inconsecvența poate duce, uneori, la eșecuri. Acesta este mesajul literei ”T”, dacă apare în numele tău la început sau la sfârșit.

V – Intuiția este punctul tău forte și iei multe decizii pe baza instinctului de moment. De cele mai multe ori, nu te înșeli, dar te lași prea ușor influențată de starea de spirit a celorlalți. Alege întotdeauna ceea ce bine pentru tine!

Z – Te grăbești adesea să rezolvi lucrurile înaintea altora și regreți apoi că ai luat o decizie pripită. Să fii cu un pas înaintea tuturor este un avantaj, dar trebuie să mergi pe calea cea bună.

sursa foto: 123rf.com

 

Loading...