Pete de vin roșu pe covor

Toarnă ușor vin alb pe pata de vin roșu, până când vinul alb dizolvă pigmentul roșu. Tamponează locul cu șervețele de hârtie și lasă să se usuce, apoi curăță zona cu o perie aspră.

Pete de grăsime pe haine

Amestecă apă caldă și câteva picături de detergent lichid de vase și freacă bine petele de grăsime cu această soluție. Apoi spală hainele în mod obișnuit la mașina de spălat.

Pete de ciocolată pe tapițerie

Combină câteva picături de detergent lichid de vase cu jumătate de linguriță de amoniac pentru prăjituri și adaugă un pahar cu apă caldă. Amestecă bine soluția și curăță apoi petele de ciocolată folosind un burete curat de vase.

Pete de sos roșu

Combină o linguriță de detergent lichid de vase cu o lingură de oțet alb și apă caldă. Freacă petele de sos roșu cu această soluție și apoi spală fața de masă sau hainele pătate în mod obișnuit. Dacă urmele de sos roșu nu dispar în întregime, încearcă să le cureți și cu alcool sanitar.

Pete de cafea de pe covor

Tamponează cafeaua cu șervețele de hârtie, apoi șterge pata rămasă cu o soluție din apă caldă, oțet alb și detergent de vase. Clătește zona cu apă curată și las-o să se usuce până a doua zi.

sursa foto: 123rf.com