S-a aflat foarte târziu că a avut o naștere cu complicații și a adus pe lume un bebeluș prematur. Dar iat-o pe Lara, la o lună, o mândrețe de fată! Prezentatoarea TV e în al nouălea cer!

S-a aflat foarte târziu că a avut o naștere cu complicații și a adus pe lume un bebeluș prematur. Dar iat-o pe Lara, la o lună, o mândrețe de fată! Prezentatoarea TV e în al nouălea cer!

Ana Barbu, prezentatoare la Digi 24, trăiește pe repede înainte de ceva vreme. După 2 luni de relație, a fost cerută de soție în Mauritius, s-a căsătorit religios și civil, iar la începutul lunii noiembrie, a născut. Nimeni nu a știut, pentru că prezentatoarea meteo a făcut anunțul abia pe 15 noiembrie.

'După o naștere cu complicații și o fetiță venită puțin mai devreme pe lume… ne bucurăm că suntem fericiți toți trei, într-un final acasă! Lara noastră chiar este o luptătoare!!', scria Ana Barbu pe o rețea de socializare, postând și o fotografie cu fetița sa.

Nimeni nu a știut de calvarul prin care a trecut, ea fiind o vreme internată în spital cu micuța. Dar totul e bine când se termină cu bine și acesta e și cazul ei. Lara artă excelent și nici nu ai zice că a avut așa un debut cu probleme în viață.

  Poveste de viață ca-n filme

Revenind la povestea Anei, aceasta este una demnă de film. „This is a Cinderella story: sa fii ceruta de nevasta de omul pe care-l iubesti, dupa doar 2 luni de dating. 2018, ai început ca naiba, dar sfârsesti ca-n povești! Mai pe repede, că-i mai drăguț. Am spus Da', a scris Ana, pe 9 ianuarie pe contul ei de Instagram, după nunta de basm din Mauritius.

La câteva luni distanță, în iulie, s-au7 căsătorit și religios: „După doar 8 luni de relatie și 5 luni deja de sarcină, m-am casatorit, la iarba verde, cu dragostea vieții mele, for real. Ne-am cunoscut pe data de 7 octombrie anul trecut. Dupa doar 2 luni, mi-a cerut mana în Mauritius, pe 31 decembrie, într-un loc absolut divin. În martie, am rămas însărcinată, iar pe 7 iulie, într-o zi călduroasa de duminică, ne-am unit destinele. Cam asta e firul cronologic al evenimentelor.

Totul a decurs smooth de la bun inceput, fara certuri, suisuri sau coborasuri, raca, orgolii, neintelegeri, nervi, sau „i-as mai schimba asta daca ar fi dupa mine' sau „tre sa mai las de la mine ca nah, omu perfect nu exista'. El este pentru mine perfect. Nu i-as schimba niciun fir din cap, ba mai mult, il respect si il admir constant si ma intreb cum de este atat de calm si de rabdator, pedant si galant? Cine mai poate crede asta dupa un sir lung de esecuri si nepotriveli sentimentale? Ala io, ala io..

Acum mi s-a raspuns si la vesnica intrebare ultimilor ani 'de ce nu mi se leaga nimic?'. Poate ca, undeva, candva, am facut si eu ceva bun in universul asta, altfel, n-as sti cum sa numesc norocul sau darul asta care mi-a cazut in cap la propriu. Sau poate ca am avut curajul sa incerc sa ies din zona de confort, asumandu-mi toate esecurile cu oameni pe care ii simteam din start nepotriviti mie. Poate pentru ca nu mai asteptam pe nimeni sa vina sa ma salveze. Ma resemnasem si hotarasem sa iau viata ca atare. Cu bune si rele.

Acum ne grabim pentru ca avem inca foarte multe de facut impreuna sau poate ca vrem sa recuperam anii petrecuti separat. Cine te iubeste, te iubeste din prima cu totul, in toate ipostazele! Mai mult nici ca trebuie sa intelegi dintr-o relatie, iar omul sufletului tau va stoarce din tine nu plansete, certuri, batai de cap si intrebari fara raspuns. Va scoate din tine, tot ce ai tu mai frumos si mai pur in suflet!', spunea prezentatoarea TV în vară, când a făcut și anunțul că va deveni mamă.

„Ce faceam anul trecut pe vremea asta? Ei bine, numai tampenii:). Eram singura si destul de bulversata din cauza asta:). Destinul se poate schimba intr-o clipa! Fara sa sune cliseic, nu uitati sa mai credeti in sufletul pereche! E greu, dar nu doare! E greu, dar merita sa nu va pierdeti speranta!’, mai spunea Ana.

Vezi și Abia a îmbrăcat rochia de mireasă, iar acum a anunțat că e însărcinată! Ce frumoasă e vedeta TV cu burtica de gravidă

Citește și: