În urmă cu două zile, a urcat pe scena Premiilor Billboard, unde a oferit un show de zile mari.

Îmbrăcată extrem de sexy, dar fără urmă de vulgaritate, cântăreața a electrizat publicul înterpretând cele mai cunoscute piese ale sale. N-a stat niciun moment, arătând că e într-o formă de zile mari. Mulți spun că a fost excelentă alegerea ei de a perfoma la finalul galei, pentru că ar fi fost greu, dacă nu imposibil de egalat de alt artist.

Cariera artistei, devenită celebră în anii 80, e departe de a fi apus. De altfel, din această vară, Paula Abdul va susține concerte în Las Vegas, ea semnând un contract în acest sens, așa cum au procedat și Celine Dion sau Britney Spears.

Artista nu s-a ferit să recunoască faptul că, pentru ea, să cânte în Las Vegas e un vis împlinit. Nici nu are cum să fie altfel, dacă te gândești că Paula, născută într-o familie mixtă, cu tată evreu sefard de origine siriană, iar mama canadiancă, dar tot cu origini evreiești, a început ca fiind majoretă a echipei de baschet Los Angeles Lakers, din circuitul profesionist NBA.

Paula Abdul, la Premiile BillboardSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Ulterior a devenit coreograf și dansator și abia apoi cântăreață. Divorțată de două ori, Paula Abdul nu a avut niciodată copii.

Vezi și Putea să se termine foarte rău! Ce-a pățit Paula Abdul | VIDEO

Citește și: