În anii 90 făcea furori si era idolul tuturor adolescenților. Ce mai face în prezent Ambra și cum s-a transformat. Fiica ei e copia sa, la 16 ani

asa ne-o amintim pe ambra

În anii 90, o emisiune era urmărită cu sufletul la gură de oameni de mai toate vârstele: Non è la RAI. O emisiune tip concurs, un fel de Școala vedetelor la italieni. Iar parte din farmecul emisiunii era Ambra Angiolini, o tânără frumoasă și talentată, cu o carismă unică.

Anii au trecut, emisiunea s-a sfârșit, iar Ambra, așa cum era de așteptat, și-a făcut un nume în lumea muzicii.

Acum în vârstă de 43 de ani, e mama a doi copii și are o carieră frumoasă în actorie.

În plan personal, Ambra a început, în 2004, o relaţie cu cântăreţul Francesco Renga. Din relația lor au rezultat doi copii: Jolanda şi Leonardo.

Din păcate, aceasta nu a rezistat, iar în 2015 cei doi s-au despărțit.

Acum, Ambra formează un cuplu cu fostul fotbalist, în prezent antrenor al echipei Juventus, Massimiliano Allegri. Presa mondenă scrie că cei doi s-ar fi căsătorit în mare secret.

Iar din fotografiile postate de vedetă pe conturile de socializare se poate vedea că Ambra și-a păstrat frumusețea și silueta de copilă, câștigând însă la capitolul rafinament și eleganță.

Vezi și Cum arată în prezent Alan, din 'Doi bărbați și jumătate'. Actorul e de nerecunoscut!

Citește și: