Așchia nu sare departe de trunchi! Cum arată fiica lui Kate Moss, la 16 ani | GALERIE FOTO

fiica lui Kate Moss

Cariera lui Kate Moss (45 de ani), cândva un super-model, a cam intrat într-un con de umbră, după mulți ani în care s-a aflat pe prima pagină a revistelor (inclusiv din cauza escapadelor nocturne și a consumului de alcool și droguri) și în toate marile show-uri de modă. A venit rândul fiicei ei să preia ștafeta și să-I calce pe urme în ale modellingului.

Și o face deja foarte bine. La numai 16 ani, adolescenta, care amintește de mama ei, la începutul carierei sale, a defilat deja pentru mai mulți designeri. Recent, însă, a pus mâna pe un contract cu adevărat mare și important, ea devenind imaginea cosmeticelor Marc Jacobs.

Fiica lui Moss, cândva cel mai bine plătită dintre modele la nivel mondial, și a editorului Jefferson Hack, își spune simplu Lila Moss.

Așa mică cum e, deja se învârte în lumea bună, ea obținând chiar o invitație la nunta din toamnă trecută a prințesei Eugenie.

Cum și tatăl ei e un pion important în modă, e foarte clar că acesta e drumul pe care va merge. Kate Moss, cândva iubita lui Johnny Depp, dar și a solistului trupei The Libertines, Pete Doherty, nu a fost niciodată căsătorită cu tatăl copilului ei.

În iulie 2011 s-a căsătorit cu Jamie Hince, chitaristul formației The Kills. Inclusiv tatăl fetei ei, cu care a rămas prieten, a venit la nuntă.

Vezi și A fost unul dintre supermodelele aniilor 90, dar astăzi este de nerecunoscut. Linda Evangelista a pierdut lupta cu kilogramele

Citește și: