Cum arată băiatul Manuelei Hărăbor, la 30 de ani. Tânărul, care suferă de autism, are o pasiune pentru…

cum arata baiatul Manuelei Harabor

Toată lumea știe că actrița Manuela Hărăbor are un băiat diagnosticat cun autism încă de la vârsta de 2 ani. Dar asta nu e un capăt de lume. Actrița a învățat să trăiască cu această particularitate a fiului ei, iar mamă și fiu duc o viață fericită, chiar dacă altfel.

Andrei are deja 30 de ani, a moștenit frumusețea mamei sale, iar zilele trecute a fost cu ea la mare. Andrei e fascinat de mare. O demonstrează fotografiile postate de mama sa pe conturile de socializare.

Și este fascinat și de melci și scoici, dovadă fiind nenumăratele instantanee în care acesta le privește fermecat, cu un zâmbet larg pe față, de copil.

Despre viața lor împreună, actrița din ”Pădureanca” declara la un moment dat: ”Niciodată nu am avut o satisfacție mai mare decât aceea când Andrei mă face să mă simt centrul universului. Ne spunem te iubesc de dimineața până seara, ne spunem de zeci de ori pe zi. Seara, după ce ne spunem rugăciunea, la fel procedăm.

De fiecare dată când face o boacănă știe care e cuvântul magic. Nu suportă să mă vadă supărată. Iar acel te iubesc rostit de el e cea mai bună doctorie”.

„El din tot sufletul lui realizează când face câte o boacănă. Andrei știe esența iubirii, pentru că el așa comunică. El este făcut din sentimentul ăsta al iubirii. E în stare să facă orice ca să împace ființa iubită, respectiv eu. Lucrul ăsta ar trebui să fie învățat de fiecare dintre noi”, mai spunea Manuela Hărăbor.

Vezi și Interviu EXCLUSIV Manuela Hărăbor: ”Nu m-am încrâncenat și nu am intrat în panică niciodată”

Citește și:

Gabriela Cristea a fost diagnosticată cu obezitate de gradul 1. Câte kilograme cântărea vedeta și ce a determinat-o să slăbească

La 24 de ani, celebra actriță a devenit pentru prima oară mamă, după ce a născut în secret! Ce nume ciudat a ales pentru fetița ei