Cum aniversezi nunta de argint

cum sărbătorești nunta de argint

Ați trecut de mult de nunta de hârtie, de bumbac sau de lemn. Acum stați pe teren solid și vă aniversați nunta de argint. Mulți o celebrează cu fast, dar află ce anume este cu adevărat important să faci la această aniversare.

Într-o lume în care divorțurile și despărțirile sunt atât de frecvente, nunta de argint 'este o sărbătoare a reușitei', remarcă psihoterapeutul Tedy Creștin. 'Chiar dacă nu aveți o căsnicie ruptă din filme, totuși, ați reușit să treceți prin multe împreună. Ați rezistat și la bine, și la rău. Ați împlinit, până la urmă, menirea căsătoriei – aceea de a vă sprijini unul pe celălalt'.

Exprimă bucuria evenimentului

'Rudele și prietenii au ce învăța de la o pereche ajunsă la vârsta nunții de argint', spune specialistul în relații de cuplu. 'În plus, orice ritual de sărbătorire are un aspect pozitiv, benefic, de recunoaștere a meritelor, de stabilire a unei tradiții, de premiere, de exemplificare. În mod normal, o astfel de petrecere recompensează cuplul, îl întărește, îl face să conștientizeze mai bine realizările sale, îl poleiește cu o aură de vechime și de tradiție'. Psihoterapeutul observă și că 'există și o parte de stres, oboseală, cheltuieli, calcule și obligații implicate. Însă soții pot minimiza aceste neajunsuri, sărbătorind într-un mod înțelept. Numărul de invitați, mărimea petrecerii, ritualul ales țin, în primul rând, de cei doi parteneri. Ei își pot exprima bucuria și pot marca evenimentul cu un mic cerc de apropiați, într-un mod simplu, însă fericit. Nu neapărat fastul petrecerii sau costul ei îi cresc eficiența'.

Dacă vreți să sărbătoriți la biserică…

Dacă vrei să sărbătorești și printr-o slujbă bisericească, ține cont că trebuie să vorbești, din timp, la biserica aleasă cu preotul paroh pentru a te programa. Nu va fi un al doilea ritual al nunții, ci o slujba de mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru anii care au trecut alături de omul iubit. Poate fi făcută, la cerere și dacă există posibilitatea, chiar acasă la 'miri'. Ar fi bine să fie prezenți și nașii de la cununie dacă mai trăiesc sau o altă familie care să țină lumânările. Acestea nu trebuie să fie 'de cununie', ci sunt suficiente două lumânări de mărime potrivită, din ceară curată. Nu mai e nevoie nici de rochia de mireasă. Te poți îmbrăca așa cum dorești pentru această sărbătoare.

Împărtășiți din experiența voastră

Dacă celebrați nunta de argint, ar fi frumos și să le spuneți povestea voastră oaspeților. Unii sunt mai tineri și le-ar fi de folos să audă din experiența voastră, despre cum ați reușit să fiți alături 25 de ani, despre bucuriile și greutățile pe care le-ați trăit împreună. Ar avea de învățat de la cupluri care au reușit să rămână împreună, în ciuda problemelor care au apărut de-a lungul timpului. Ar fi frumos și să vă exprimați recunoștința unul față de celălalt și să vă faceți declarații de dragoste. Nu trebuie să fie ceva lung sau elaborat, ci doar să fie ceva ce vine din inimă. Chiar dacă nu e obligatoriu să vă faceți cadouri, se obișnuiește să se facă daruri semnificative de argint cu această ocazie. El îți poate oferi un set de bijuterii, iar tu – butoni sau un ceas din acest metal. De asemenea, puteți să vă faceți verighete din acest metal, pe care să le purtați împreună cu cele de la căsătorie.

Nunta de argint, ocazie de reinventare a relației

'Dacă în cuplu există o problemă, nunta de argint poate fi o ocazie de reinventare a relației. Soții pot medita la dificultățile existente și pot găsi noi abordări și noi soluții. Această aniversare nu este un simbol al vechimii sau al conservatorismului, ci o sărbătoare a 25 de ani de flexibilitate, reinventare, regândire. Practic, atestă că parteneri au 25 de ani de când au reusit să găsească întotdeauna un răspuns la provocările căsniciei. Rememorarea începuturilor, ce i-a atras unul la altul, poate fi și o bună ocazie pentru a pune bazele unui nou început.'

Sursa foto: 123rf.com