Cum amenajezi o baie mică – 4 trucuri practice si creative de design

Cum amenajezi o baie mică – 4 trucuri practice si creative de design

Orice baie de mici dimensiuni poate fi adevărată provocare când vine vorba de amenajare. Totuși, chiar dacă la prima vedere pare dificil să potrivești toate piesele de mobilier, pe lângă obiectele sanitare, nu este totuși imposibil să amenajezi cu stil o baie mică.

În plus, dacă ții cont de câteva trucuri, poți obține o baie care să arate bine și, în același timp, să fie practică. Iată, așadar, câteva aspecte cărora trebuie să le acorzi mai multă atenție:

Alege obiectele sanitare potrivite

În comerț găsești o sumedenie de produse special create pentru băile mici, de la chiuvetă și până la vasul de WC, așa că nu o să îți fie greu să alegi ceva care să se potrivească și în baia ta. Un sfat de care ar trebui să ții totuși cont este să optezi pentru o cabină de duș sau o cădiță cu pereți în locul unei căzi deoarece ocupă mai puțin spațiu. Renunță la perdeaua de duș și folosește pereti de sticla, deoarece lasă lumina să treacă și creează impresia de baie spațioasă.

Toate celelalte obiecte sanitare ar trebui să fie de mici dimensiuni, iar ca să câștigi și mai mult spațiu, montează o chiuvetă pe colț. Vasul de WC poate fi suspendat, ca să eliberezi spațiu pe pardoseală, unde mai poți depozita și alte obiecte.

Combină creativ culorile

În general, gresia trebuie să fie mai închisă la culoare decât faianța, însă optează pe cât posibil pentru culori calde sau pastel deoarece creează impresia de spațios și aerisit. În cazul în care îți plac culorile puternice, cum sunt albastrul sau verdele, le poți combina cu o culoare neutră ca albul sau negrul. Cele mai potrivite sunt combinațiile de două culori și tavanul alb, pentru ca baia să pară spațioasă. Alege plăci de faianță dreptunghiulare și așază-le pe verticală.

Dacă vrei o baie modernă, poți renunța la faianță și gresie și poți alege tapet rezistent la umiditate, podea epoxidică, care este hidroizolantă, sau panouri murale care se potrivesc în spațiile umede și care imită faianța.

Creează spații de depozitare inteligente

Atunci când alegi piesele de mobilier din baie, un sfat este să optezi pentru culori diferite de faianță și gresie, ca să creezi accente de culoare spectaculoase. Însă cel mai important este să alegi piese de mobilier suspendate, cât mai înalte, ca să ocupi spațiu pe verticală și să nu aglomerezi inutil baia. Asigură-te că au suficient spațiu de depozitare pentru prosoape, cosmetice și alte obiecte de care ai nevoie.

Mai poți să creezi spații de depozitare sub chiuvetă sau deasupra WC-ului și să montezi rafturi pe pereți sau pe colțuri, în special în zona cabinei de duș, unde să pui șamponul, gelul de duș și tot ce mai folosești.

Joacă-te cu oglinzile

Oglinzile ajută la crearea senzației de baie spațioasă și luminată, așa că nu ezita să folosești cât mai multe oglinzi, în afară de cea de deasupra chiuvetei. Montează oglinzi pe pereți sau pe ușile de la dulapuri și chiar una în fața celeilalte pentru un efect spectaculos de reflexie.

Indiferent de stilul preferat, atunci când amenajezi o baie mică, ține cont și de aceste trucuri dacă vrei să folosești din plin spațiul pe care îl ai la dispoziție.

Sursă foto: Pexels

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Romstal