Mai nou, perdelele și draperiile sunt folosite la exterior, pentru a îmbrăca terasele și verandele, cărora le dau un aer romantic. Dacă găsești ideea neobișnuită, decoratorii au două argumente în favoarea ei: jocul vântului printre perdelele agățate afară va face ca terasa să pară așezată la malul mării și, în plus, perdelele nu au fost dintotdeauna folosite la fereastră – în antichitate, aveau mai degrabă rolul de a despărți încăperile.

Mai important de știut este, însă, cum alegi perdelele și draperiile pentru fiecare cameră.

 

Ce perdele sunt potrivite pentru dormitor

 

Poți uita de perdele. Mai potrivite, aici, sunt seturile formate din două draperii, cât mai compacte (blackout), în așa fel încât să blochezi nu doar lumina care te trezește înainte să sune alarma, ci și zgomotul exterior. Draperiile au și un rol izolator – reduc pierderile de căldură, în sezonul rece, și previn supraîncălzirea, vara – și țin departe ochii curioșilor.

 

Ce să alegi pentru living

 

Perdelele și draperiile lungi, cu imprimeuri supradimensionate (florale sau geometrice), sau, dimpotrivă, extrem de simple, într-o singură nuanță, dacă în acest spațiu există deja multe culori și accesorii. În living ne putem bucura de cât mai multă lumina naturală, așa încât perdelele pot fi suficiente, sau, dacă adaugăm draperii, ideale sunt cele semitransparente sau în nuanțe deschise.

 

Perdele în bucătărie și baie?

 

De multe ori, sunt preferate jaluzelele, însă perdelele de cafenea (de tip vitraj) sunt la fel de potrivite. Acestea acoperă doar jumătatea superioară a ferestrelor și reprezintă o alegere practică atât pentru bucătării, cât și pentru băi. Le poți combina cu un set format din două draperii cu doar câțiva centimetri mai lungi.

 

La ce trebuie să fii atentă când alegi și instalezi perdelele

 

  • Cea mai practică soluție o reprezintă draperiile cu inele, foarte simplu de închis și deschis.

 

  • Orice draperie poate contribui la izolarea termică, însă cele mai potrivite sunt perdelele izolatoare, cu căptușeală, confecționate în acest scop.

 

  • Instalează perdelele cât mai sus, cu cel puțin 10 centimetri deasupra nivelului superior al ferestrei, în așa fel încât să creezi iluzia unei încăperi mai înalte.

 

  • Perdelele lungi nu trebuie să atingă pardoseala. Ai grijă să lași spațiu pentru a putea interveni aici cu mopul și aspiratorul.

 

  • Prelungește perdelele prea scurte cu o bucată de material compatibilă, sau dimpotrivă, diferită, cum ar fi catifeaua.

 

Sursa foto: Africa Studio, Shutterstock.com; Artazum, Shutterstock.com