Cum alegi încălțămintea copilului. Sfaturi esențiale

Cum alegi încălțămintea copilului. Sfaturi esențiale

Este foarte important să știi cum alegi încălțămintea copilului tău, mai ales că, la ritmul de creștere pe care îl au cei mici, poate să fie nevoie de pantofi noi la fiecare 3-4 luni. 

 

Picioarele copiilor cresc foarte repede. Piciorul copilului mai mic de 18 luni crește cu un număr la fiecare două luni. Copiilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de luni le crește piciorul, în medie, cu o jumătate de număr la fiecare trei luni, iar, la copiii mai mari de doi ani, creșterea este de o jumătate de număr la fiecare patru luni. Peste trei ani, piciorul se lungește cu o jumătate de număr la fiecare patru – șase luni.

 

Cu un asemenea ritm, alegerea pantofilor pentru copiii de până la cinci – șase ani este o veritabilă provocare. Câteva sfaturi vă vor fi de folos și ție și lor:

Un pic mai mare

Măsuratul tălpii copilului pe talpa pantofului este utilă, dar trebuie să așezi bine piciorul, pentru a evalua corect lucrurile. Contează mult și înălțimea pantofului, dar și modul în care îmbracă piciorul, astfel încât să-l protejeze, dar fără a-l incomoda. Cele mai bune alegeri sunt modelele de adidasi copii, pentru că aceștia oferă cel mai bun confort pentru piciorul celor mici și sunt perfecți la joacă, ocupația lor de bază. 

 

Când alegi pantofii copilului trebuie să iei în calcul lungimea, lățimea și înălțimea lor. Este foarte important ca un pantof să se potrivească din prima pe piciorul copilului. Uită complet ideea 'se lasă dacă îi poartă'. 

 

Medicii ortopezi recomandă ca încălțămitea copilului să fie cu un centimetru mai mare decât talpa copilului. Dar niciodată mai mult! Un pantof mai mare va face ca piciorul să fie instabil și va afecta mersul. Iar, dacă copilul are un mers nesănătos, va fi afectată dezvoltarea coloanei vertebrale și a musculaturii. 

 

Mai mult: vârful trebuie să fie suficient de larg și de înalt, astfel încât copilul să poată mișca liber degetele, atunci când este încălțat.

Controlează picioarele 

La câteva ore după ce copilul încalță o pereche de pantofi noi, picioarele trebuie verificate cu atenție. Dacă apar semne roșii sau rosături, pantofii nu sunt potriviți, iar cel mic are nevoie de un pantof mai mare sau mai larg. Un pantof bun nu trebuie să aibă în interior cusături sau detalii care să lezeze pielea foarte sensibilă pe care o au copiii. 

 

Mai mult: chiar dacă copilul se simte foarte bine în pantofiorii lui, ținând cont de ritmul în care cresc picioarele, trebuie să verifici dacă se mai potrivesc la fiecare opt – zece săptămâni și nu e exclus să ai mari surprize.

Pantofi mereu noi! 

Deseori, hainele și pantofii lor sunt practic noi, deși lor nu le mai vin. Hainele pot fi date celor mai mici fără probleme, dar același lucru nu este recomandat și cu încălțămintea. Nu-ți încălța copilul cu pantofii altui copil. Picioarele nu sunt niciodată la fel. 

Recomandări esențiale 

Picioarele copiilor mici nu au oase, au doar cartilaje moi care se pot deforma foarte ușor. Procesul de formare al labei piciorului se termină cu adevărat undeva pe la 15-16 ani, dar și după această vârstă continuă să crească. 

 

Când alegi încălțămintea copilului ține cont de aceste sfaturi:

 

  • Prima pereche de pantofi se folosește abia după ce copilul merge singur în picioare. Chiar și atunci, copilul trebuie să continue să meargă desculț cel puțin câteva ore pe zi;
  • Taie cu atenție unghiile copilului. Mereu drept, dar nu foarte scurt. Nu tăia unghiile 'rotund', pentru că asta crește riscul unghiilor încarnate; 
  • Alege pantofi din materialele naturale, care lasă pielea să respire;
  • Șosetele pot strânge picioarele la fel cum o fac și pantofii mici! Folosește mereu șosete pe măsura piciorului; 
  • Nu lăsa niciodată copilul să umble cu șireturile desfăcute. Se poate împiedica, iar piciorul nu are stabilitate în pantof; 
  • Nu cumpăra pantofi cu toc mai mare de un centimetru;
  • Cumpără mereu pantofi de calitate. Ca să rezolvi problemele care pot apărea din cauza încălțărilor ieftine, investește mai mult; 
  • Pentru că ritmul de creștere este foarte rapid, dar neuniform, sunt perioade când laba unui picior poate să fie puțin mai mare decât alta. E firesc! Evident, alegi pantofii potriviți pentru piciorul mai mare; 
  • Evită încălțările fără călcâi sau tip mocasini, fără șiret. Alege mereu modele cu șiret sau velcro (cu arici);
  • Cumpără mereu doar încălțări pe care le poți proba, pe care le poți analiza bine și în interior și în exterior. 

 

Alegerea unei perechi noi de încălțări pentru cei mici poate părea complicată, dar aceste detalii sunt importante pentru că de sănătatea picioarelor și modul în care se dezvoltă depind mersul, sănătatea coloanei vertebrale și plăcerea de a face mișcare. Și toate sunt foarte importante. 

 

Sursa foto: pexels.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Answear