Alina Ceușan a devenit mămică pentru prima dată pe 15 septembrie, iar de atunci și-a dedicat tot timpul băiețelului ei, Rock. Fosta concurentă de la „Asia Express” a dezvăluit că deși a făcut pe timpul sarcinii activități sportive, kilogramele tot s-au lipit de ea, însă la fel de repede a reușit sa scape de ele.

Celebra vloggeriță a mărturisit că înainte să afle că este însărcinată avea 52 de kilograme, iar la două luni de sarcină, mai adăugase încă două. În momentul în care a mers să nască deja pusese aproape 20 de kilograme, iar acum a ajuns deja la greutatea de 60 de kilograme.

Alina-a-devenit-mama-pe-15-septembrieSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Alina Ceușan a ales nașii fiului ei, Rock

Vedeta a dezvăluit că a scăpat de cele 10 kilograme fără nicio dietă complicată și fără niciun efort, iar asta pentru că recuperarea după operația de cezariană nu i-a permis să aibă activitatea fizică:

„Eu aveam 52 de kg, aceasta este greutatea mea ideală. Aveam 54 în momentul când am aflat când sunt însărcinată, la două luni, după care am avut 71 de kilograme când am mers să nasc. Când am venit acasă aveam vreo 63, 64. Acum am 60, 61, depinde de zi şi de când mă cântăresc. Nu-mi pasă neapărat de chestia asta momentan. Nu am făcut absolut nimic ca să slăbesc. Pur şi simplu, kilogramele s-au dus din spital, cu placenta, cu copilul. Când am ajuns acasă, aveam deja 7 kilograme pierdute. Am pierdut încă vreo trei cu alăptarea”, a spus Alina.

Cât despre celelalte opt kilograme de care vrea să scape, Alina Ceușan speră că le va topi prin alimentație corespunzătoare și prin sport: „Am făcut kinetoterapie din spital. (…) Mai am încă o săptămână jumate sau două până la controlul de 6 săptămâni, după care cred că mă pot reapuca de sport. M-a ajutat că am făcut sport în timpul sarcinii”, a mai spus vloggerița.

Alina Ceușan pregătește de zor și botezul fiului ei, iar ea și soțul ei au ales deja nașii micuțului ei. Aceștia vor fi, așa cum era de așteptat, Carmen Grebenișan și logodnicul ei.

Carmen Grebenișan a fost cerută în căsătorie de curând de către iubitul ei, iar cei doi și-au cumpărat deja un apartament împreună.

Citește și:

Cum arată fiica cea mare a lui Cristi Borcea. Tânăra are 17 ani și seamănă destul de bine cu tatăl ei

Cât de fericită e Andreea Bălan alături de noul iubit! Cei doi îndrăgostiți au fugit într-o vacanță romantică