Croația. Cele mai interesante obiective turistice. Vezi și galeria foto

Insula Galesnjak din Croația are formă de inimă

Croația are câte ceva de oferit pentru fiecare. Îți dorești o vacanță în care să stai tolănită la soare? Sau una în care să vizitezi locuri noi? Îți plac și muntele, și marea și nu te poți hotărâ ce să alegi? Dacă vei alege să mergi în vacanță în Croația vei găsi toate obiectivele turistice pe care le dorești.

În Croația, marea îți face cu ochiul din cele mai neașteptate unghiuri. Plajele sunt spectaculoase, mereu altfel. Munți care par să se prăbușească în mare, insule care se văd în larg și nelipsitele păduri de pin îți vor încânta privirea. De obicei, pe mal sunt pietricele sau stânci, dar vei întâlni și câteva plaje cu nisip. Află care sunt cele mai interesante obiective turistice din această țară.

Orașe istorice pe malul mării Adriatice

Când te plictisești de stat la soare și înotat, ia-o la pas și vizitează unul dintre orășele pitorești aflate pe coasta dalmată. Dacă te afli în sud bineînțeles că nu vei ocoli vestitul Dubrovnik, oraș cetate foarte bine conservat. Te plimbi pe străduțele lui sau prin piața mare a catedralei și ai impresia că te-ai întors în timp.

Orașul Split este și el o destinație foarte căutată de turiști. Te sfătuim să nu ratezi cetatea construită în anii 300 de Diocletian și să te urci în turnul catedralei Sfântul Domnius pentru a admira priveliștea de la înălțime. În Split vei găsi și cele mai ieftine suveniruri, așa că planifică și o zi de cumpărături.

Mai puțin cunoscute, dar cât se poate de încântătoare sunt orașele Šibenik, Trogir sau Zadar. Construite de venețieni, te vor face să te crezi în Italia prin labirintul de străduțe care duc spre mare și prin piațetele cochete umbrite de catedrale.

Citește și: Zakynthos: 10 locuri pe care trebuie neapărat să le vezi (GALERIE FOTO)

Parcul natural Plitvice, mândria Croației

Parcul natural Plitvice este pe lista de priorități a oricărui turist aflat în Croația. Nu mai puțin de 16 lacuri se varsă unul în celălalt, formând cele mai neașteptate cascade cu o apă de culoarea turcoazului. Nici cuvintele, dar nici fotografiile nu îți arată cu adevărat frumusețea acelor locuri, pe care mai bine le vezi cu ochii tăi.

Chiar dacă poți face un tur rapid al parcului în patru ore, rezervă-ți o zi întreagă sau chiar două pentru a străbate la pas cât mai multe trasee. Și când obosești, vei putea lua mini-carul sau face o mică plimbare cu vaporașul.

Mai puțin cunoscut este parcul natural Krka, mai puțin întins decât Plitvice, dar la fel de spectaculos. În aceste locații, s-a filmat ecranizarea după romanul lui Karl May, Winnetou.

Citește și: Panagia Kakaviotissa, biserica fără acoperiș din Grecia. Icoanele ei sunt păzite de cer!

Peste 2000 de insule pitorești în Croația

Coasta croată oferă o priveliște rar întâlnită. Pe o lungime de aproximativ 2000 de kilometri pot fi întâlnite nu mai puțin de 1200 de insule. Unele sunt verzi și pline de viață, altele au vestigii istorice, stațiuni pline de turiști, altele sunt doar niște pitorești bucăți de stâncă pe care a fost contruit un far. Într-o croazieră printre insulele croate vei putea vedea peisaje de vis și vei putea înota alături de delfini.

Insula Krk din Croația oferă o varietate de atracții turistice. Poți vizita orașul vechi de 100 de ani, sate cochete, plaje minunate, golfuri izolate unde poți înota în voie, baruri și cluburi de noapte, dar și restaurante liniștite și baruri micuțe pe malul mării.

Lokrum este o insulă aflată la mai puțin de un kilometru de Dubrovnik. Poți ajunge acolo cu un ferryboat în nu mai mult de 15 din portul orașului-muzeu. Poți vizita aici lacul cu apă sărată, numeroasele plaje și mănăstirea benedictină.

Citește și: City break cu persoana iubită la Roma. Obiective de neratat

Ce să mănânci în Croația

Bucătăria croată se bazează mult pe rețete cu carne, dar și fructe de mare, pește și mirodenii mediteraneene. Trebuie să încerci Pršut, cel mai popular aperitiv croat. Este preparat din şuncă de porc sărată şi uscată. Alte mâncăruri tradiționale sunt felurile principale suculente la grătar din carne de miel (janje) şi cotlet de poc (svinjetina). Dacă te grăbești, nu lua pizza. Ai alternativele tradiționale ćevapčići din carne de vită sau porc şi burek (ştrudelul sărat umplut cu brânză, cașcaval sau carne). Din crap și știucă se prepară un fel de papricaş foarte condimentat. Deserturile sunt împrumutate din alte culturi: ștrudel și baklava.

Vinurile croate sunt vestite pentru calitatea lor. Ca aperitive și băuturi tari menționăm ţuica de prune – šljivovica, bitterul – travarica, coniacul – vinjak, lichiorul de cireşe din Zadar – maraschino, lichiorul din plante – pelinkovac, biska – lichiorul special din Istria realizat din boştină şi plante medicinale variate.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com