Crioterapia întinerește

Crioterapia întinerește

Cu toţii visăm la un ten veşnic tânăr, fără supărătoarele riduri din jurul ochilor sau a gurii, fără bărbia dublă sau pielea în veşnică luptă cu gravitaţia! Aceasta este şi premisa în baza căreia chirurgia estetică a cunoscut un aşa avânt în ultimii ani – femeile, dar şi bărbaţii, doresc să se menţină în formă şi să arate şi la exterior la fel de tineri precum se simt în interior.

Peste 23 de milioane de proceduri cosmetice efectuate intr-un an!

Potrivit Societăţii Internaţionale de Chirurgie Estetică, la nivel mondial, în 2013, au avut loc peste 23 de milioane de proceduri cosmetice chirurgicale şi nonchirurgicale, 87% dintre acestea fiind realizate de către femei! În cazul femeilor, cele mai solicitate proceduri chirurgicale au fost augmentările mamare, liposucţiile şi blefaroplastiile, în timp ce în topul procedurilor nechirurgicale s-au înscris injectările cu toxină botulinică, acidul hialuronic şi îndepărtarea cu laser a pilozităţii. În cazul bărbaţilor situaţia este puţin diferită deoarece aceştia au optat pentru rinoplastie, reducere mamară şi blefaroplastie. Primele trei ţări la numărul de proceduri estetice sunt Statele Unite ale Americii cu 17% dintre proceduri, urmate de Brazilia cu 9.1% şi Mexic cu 3.8%.

Lifting facial fără ace sau bisturiu?

În acest context al invaziei' intervenţiilor cu bisturiul, terapeuţii recomanda un tratament cosmetic de ultima generaţie, ideal pentru această perioadă a anului când cu toţii muncim să fim în formă pentru perioada concediilor, crioterapia. Mai exact este vorba despre liftingul facial fără bisturiu sau ace, realizat prin aplicarea la nivelul tegumentului, în scop terapeutic şi cosmetic, de temperaturi aflate sub zero grade Celsius. Această terapie se desfășoară în mai multe etape. Se începe cu demachierea tenului, soluţie de tonifiere, o sesiune de microdermabraziune, urmată de una de mezoterapie şi de o şedinţă de criolift. Tratamentul este urmat de un masaj facial relaxant, o mască aleasă în funcţie de tipul de ten al clientei şi aplicarea unei creme de final. Dintre toate aceste etape sesiunea de criolift se remarcă deoarece aceasta presupune reducerea graduală a temperaturii tenului până la -18 grade Celsius, alternând astfel vasoconstricţia cu vasodilataţia. Substanţele folosite în timpul terapiei sunt: acidul hialuronic, vitamina C, vitamina B6 şi colagenul. Substanţele pătrund în profunzimea pielii şi acţionează în zonele expuse îmbătrânirii precum ten, gât şi decolteu', a explicat terapeutul Madalina Zvonaru. Şedinţa durează 40-60 minute iar efectul de lifting este imediat.

Care sunt avantajele crioterapiei

• stimulează celulele ce produc colagenul şi reduce ridurile 
• determină întinderea pielii, aceasta devenind mai netedă şi mai fermă 
• stimulează regenerarea pielii, accelerând vindecarea leziunilor 
• îmbunătăţeşte microcirculaţia şi alimentarea cu oxigen a celulelor 
• elimină toxinele 
• prezintă disconfort minim 
• tolerantă bună a pielii la tratament

Sursa foto: ibtimes.co.uk