„Simt cum în mintea mea cuvintele alunecă furtunos, ca o avalanșă. Un ocean de vorbe se unduie alene printre gânduri. Cu toate astea, nu reușesc să găsesc combinațiile potrivite pentru a putea descrie cât mai exact ceea ce mi s-a întâmplat. Credința aduce totul în viața omului.

Boala nu ține cont de nimic

Eram în febra pregătirilor de nuntă. Totul era aproape gata, pe 27 septembrie 2004 și așteptam cu emoție marele eveniment. Numai că, din nefericire, exact atunci, cu o săptămână înainte, soțul meu a fost internat de urgență în spital. A suferit o intervenție chirurgicală. Eram împreună de un an și jumătate. Aveam multe planuri de viitor și ne lega o dragoste nemăsurată. Îmi era teamă că boala va pune punct unei povești atât de frumoase. Nu concepeam că totul va lua sfârșit, mai ales așa de brusc!

Au urmat zile pline de tensiune, lacrimi amare și multă teamă… Frământările mele erau îndreptățite, căci am trecut prin moment de groază, atât eu, cât mai ales el. Simțeam cum soarta ne ține atârnați de un fir subțire, care nu avea putere să ne susțină. Era un obstacol aproape imposibil de trecut, cu atât mai mult cu cât nu depindea de noi depășirea lui. Eram prinși într-un con de cristal, neputiincioși, speriați, în derivă. Dar dragostea nu mă lăsa să renunț la luptă.

Doar el este sufletul meu pereche! Trăim unul pentru celălalt, ne completăm perfect și ne simțim o singură ființă. Ce mai, chiar suntem făcuți unul pentru altul. Așa se face că, atunci, în febra intensă a trăirilor confuze, am reușit să iau o hotărâre important și să apuc pe o cale care avea să mă ducă spre drumul drept, spre înțelepciune.

Credința aduce forță

Poate că, până la acele moment de cumpănă, nu prea înțelegeam rolul credinței în viața omului. Dar Dumnezeu veghează asupra tuturor și, probabil, chiar El mi-a îndrumat pașii și mi-a luminat calea. Mi-am întors fața către Dumnezeu și am avut încredere în puterea Lui. Am învățat să mă rog, să sper, să cred. Și am făcut un legământ cu mine însămi, menit să-mi aducă alinare în clipe grele. Am părăsit astfel infernul spitalului și am plecat direct spre liniștea unui loc minunat, ce mă chema de mult, la biserică.

Se pare că Cel de Sus nu uită pe nimeni. Mi-a ascultat rugile și mi-a dăruit fericirea visată, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat în cele 7 zile dinaintea nunții. Conform planurilor, pe 2 octombrie 2004, eu și soțul meu ne-am unit destinele pentru totdeauna în fața lui Dumnezeu. Deși au trecut deja 5 ani de atunci, încă simt fluturași în stomac. Dragostea noastră a crescut mai mult cu fiecare zi. Suntem o familie fericită, plină de iubire, în care respectul face legea.

Experiențele trecute ne-au educat și ne-au oferit înțelepciune. Sperăm ca Dumnezeu să ne asculte rugile și de acum încolo și să ajungem la fel de fericiți și la adânci bătrâneți. Băiețelul nostru, prea mic acum pentru a înțelege, va avea grijă de noi, așa cum și noi îi purtăm acum de grijă, în calitate de părinți-model.”

Sursa foto: 123rf.com