Cozonăcel cu nuci și miere

Cozonăcel cu nuci și miere

Acest tip de cozonăcel se poate servi însiropat cu apă și zahăr fierte în prealabil.

Ingrediente: Pentru aluat: ✽ 120 ml lapte integral ✽ 85 g miere ✽ 115 g unt nesărat ✽ 360 g făină ✽ o linguriță sare ✽ 1/2 linguriță scorțișoară ✽ un plic drojdie ✽ 2 ouă

Pentru umplutură: ✽ 115 g unt nesărat ✽ 160 g zahăr brun ✽ 225 g nuci mărunțite ✽ o linguriță scorțișoară

Pentru copt: ✽ un ou ✽ un albuș ✽ o lingură apă

Pentru ornat: ✽ 2 lingurițe zahăr pudră ✽ 50 g alune de pădure mărunțite

Mod de preparare: 1 Pentru aluat, se amestecă laptele, mierea și untul la foc mediu, până ce se topește untul. Se ia de pe foc, apoi se lasă 5 minute să se răcorească. 2 În bolul unui mixer se pun 200 g făină, sarea, scorțișoara și drojdia. Se toarnă amestecul răcorit cu miere, se omogenizează, se adaugă ouăle, amestecând după fiecare. Apoi se adaugă restul de făină, pusă lingură cu lingură. După ce s-a format aluatul și este omogen, se lasă la crescut pentru o oră, acoperit și la loc călduț. 3 Se mixează nucile mărunțite, untul, scorțișoara și zahărul brun. Aluatul se mai frământă puțin, apoi se împarte în trei bile care se întind în trei foi pe care se repartizează amestecul de nuci. Se rulează, apoi se împletesc și se trece cu sucitorul ușor pe deasupra să se turtească. Se așază în tava de copt. 4 Se unge apoi cu amestecul de albuș, ou și apă și se coace 40 de minute. Se lasă să se răcească în forma de copt. Se servește presărat cu zahăr pudră și alune de pădure mărunțite

Loading...