Coroana de fier din Lombardia are o istorie fascinantă și este considerată cel mai vechi simbol regal din Europa. I se mai spune și coroana regilor longobarzi, iar apariția ei este legată de regina Theodelinda, un personaj influent, care a contribuit masiv la răspândirea catolicismului în Italia.

O regină care și-a demonstrat credința

Theodelinda a trăit între anii 570 și 628 și a fost fiica ducelui Garibald I al Bavariei. Ea s-a căsătorit cu doi dintre regii longobarzilor și a avut un rol important la convertirea acestora la catolicism, în acele vremuri, longobarzii fiind majoritatea arieni. Theodelinda a început construirea de biserici în Lombardia şi în Toscana, printre care catedrala din Monza şi baptisteriul din Florenţa, toate acestea fiind dedicate sfântului Ioan Botezătorul.

În catedrala din Monza se află acum coroana de fier a regilor longobarzi, ca şi theca persica, incluzând un text din Evanghelia după Ioan, trimis de către papa Grigore I special pentru Theodelinda.

Cum a fost realizată coroana de fier din Lombardia

În primele secole după răspândirea creștinismului, toate capetele încoronate și prelații bisericii erau într-o continuă cursă după relicvele autentice din vremea lui Iisus. Legenda spune că Împărăteasa Elena a plecat de la Ierusalim cu mai multe cuie descoperite în crucea pe care a fost răstignit Hristos. Unul din cuie a fost aruncat în mare pentru a potoli o furtună teribilă ce amenința viața Împărătesei. Dar celelalte au fost folosite în scopuri politice sau au fost donate unor mari capete bisericești.

Unul dintre faimoasele cuie de la Crucificare ar fi ajuns astfel în posesia Lombardiei, iar Theodelinda ar fi dispus realizarea unei coroane regale, frumos împodobită cu pietre și cristale și placată cu aur. Nu se știe dacă regina longobarzilor a purtat coroana, aceasta având în realitate dimensiuni foarte mici. Înălțimea coroanei este doar de un centimetru. Cert este că renumita coroana de fier a Lombardiei este considerată azi unul dintre cele mai vechi însemne regale din Italia și din Europa.  

Istoria coroanei este plină de date confuze

Alte izvoare istorice susțin că celebra coroana de fier ar fi fost realizată pentru Carol cel Mare, care ulterior, i-a dăruit-o Theodolindei pentru eforturile acesteia de a răspândi catolicismul în Italia.

Potrivit unelor consemnări, coroana a fost utilizată la ceremonie de încoronare a lui Carol cel Mare ca rege al longobarzilor; unii savanți însă consideră că ea ar fi fost fabricată abia în secolul al IX-lea, la mulți ani după moartea lui Carol, apreciind episodul ca simplă legendă. În fapt, nu există relatări contemporane ale ritualului utilizat de Carol cel Mare în momentul în care a devenit rege al longobarzilor; ca atare, există posibilitatea ca renumita coroană să nu fi fost folosită cu această ocazie.

Cert este că, de la Carol cel Mare, coroana de fier a Lombardiei a fost folosită pentru încoronarea a nouă regi longobarzi, ultimul dintre ei fiind Ferdinand I al Austriei, în calitatea sa de rege al Lombardiei și Veneției, eveniment petrecut la Milano în 6 septembrie 1838.

sursa foto: Wikipedia