“Copilul meu face prea des crize de nervi în public”

Am un băieţel în vârstă de 2 ani care-mi face foarte des crize de nervi în public, fie că suntem în magazine, la cumpărături, fie că suntem în vizită sau în parcul de distracţii. De cum îi zic că nu are voie să pună mâna pe ceva, cum începe spectacolul: plâns, dat din picioare, trântit pe jos. Am adoptat toate variantele: igorat, discutat, îmbrăţişat, însă nu se potoleşte cu nimic. Nu suportă să-i interzic nimic. Socrii mei îmi spun să mai las să treacă timpul, că-i mic şi nu înţelege, dar eu nu sunt de acord. Cred că trebuie învăţat de mic cu regulile şi limitele. Am observat şi copiii altor cunoştinţe, dar ei nu fac la fel ca al meu, sunt mai înţelegători. Unde greşesc în educaţia lui? Care poate fi cauza? Oare trebuie să merg cu el la un psihiatru? Ce părere aveţi?'

Liliana, Constanţa

Răspunsul specialistului nostru 

În locul tău m-aş bucura că am un băieţel cu personalitate. Desigur, e firesc să te simţi descumpănită când copilul tău face crize de genul acesta, însă ce trebuie să ştii este faptul că el acum îşi testează propria capacitate, dar şi limitele. E foarte bine să ştie ce are voie şi ce nu. Motivul pentru care face crize este că are nevoie să vadă până unde poate întide coarda. De cele mai multe ori, îi permiteţi comportamente despre care i-aţi spus până atunci că nu sunt dezirabile, iar acest lucru îl confuzează: am voie? n-am voie?De acum poţi anticipa comportamentul copilului tău în societate. Poţi discuta cu el de acasă ce are voie şi ce nu are voie să facă. Sistemul de buline şi steluţe încă funcţionează: un comportament dezirabil e răsplătit cu o steluţă, unul indezirabil e sancţionat cu o bulină. Fii fermă şi nu permite altora să îi dea copilului impresia că merge şi în alt mod. Nu uita! Copilul nu este duşmanul tău. Nu îşi propune să îţi facă rău, el nu vrea decât să descopere. Copilul are nevoie de atenţie şi afecţiune. Caută să vorbeşti cu el în termeni pozitivi: decât să îi interzici, mai bine îi explici consecinţele acelor comportamente şi îl laşi să decidă dacă vrea să experimenteze sau nu. Nu e prea mic să vorbeşti cu el. Aşază-te la nivelul lui când îi vorbeşti ca să nu te perceapă ameninţătoare şi vorbeşte-i pe un ton calm. Umorul e binevenit. Râzi împreună cu copilul şi o să fie bine.