Vedeta a postat o fotografie cu cei doi copii ai ei și fanii au izbucnit: ”Cum îndrăznești?” A urmat o măsură drastică

copiii lui Pink

Cântăreaţa americană Pink a stârnit polemici pe reţelele de socializare, după ce a publicat pe contul de Instagram o fotografie cu cei doi copii ai ei, Willow şi Jameson, jucându-se la Memorialul Holocaustului din Berlin.

În trecere prin Berlin, cu ocazia turneului ei european, Pink, pe numele adevărat Alecia Beth Moore, a profitat pentru a-i duce pe Willow şi Jameson la Memorialul Holocaustului.

O imagine a acestei vizite publicată pe Instagram îi arată pe cei doi copii alergând în mijlocul pilonilor monumentului. Numai că o parte dintre fani s-a simțit jignită de atitudinea copiilor într-un astfel de loc, reproşându-i artistei lipsa de respect pentru victime.


„Pentru toate comentariile, aceşti copii sunt în realitate evrei, la fel ca mine şi toată familia mamei mele. (…) Pentru mine, este o celebrare a vieţii după moarte. Păstraţi-vă ura şi judecata pentru voi”, a scris ea pe rețeaua de socializare.

O multitudine de mesaje o acuză pe cântăreaţă că nu respectă memoria victimelor Holocaustului şi că le dezonorează memoria. Au fost însă și comentatori care au sărit în apărarea cântăreţei, apărându-i punctul de vedere.

După această postare, Pink a luat o decizie drastică: nimeni nu va mai putea posta niciun comentariu pe contul ei. Mai mult, vedeta le transmite celor care ar vrea să o critice și nu mai au unde, să meargă să strige de pe un munte mesajul lor de ură.

Revenind la Memorialul Holocaustului din Berlin, Peter Eisenman, arhitectul acestuia, declara în urmă cu doi ani fiecare este liber să viziteze locul în felul său. „Oamenii sar pe aceşti piloni dintotodeauna. Stau la soare, fac picnic, şi nu este grav”.

Vezi și Pink și fetița ei cântă împreună. Nu poți spune decât atât: Adorabil! | VIDEO

Citește și: