Copii talentați la acro dance și acrobații, la “Next Star”

Copii talentați la acro dance și acrobații, la “Next Star”

Copiii românilor se întrec în talente într-o nouă ediție a emisiunii Next Star', prezentată de Dan Negru, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1.

 

Jurații Pepe, CRBL, Alina Eremia și Dorian Popa devin mai exigenți ca niciodată, deși copiii care vor evolua în fața lor sunt extrem de bine pregătiți.

Cu toată rigurozitatea de care jurații vor da dovadă, unul dintre ei va acorda joi seara primul trofeul Golden Star al sezonului și va trimite astfel un copil talentat direct în Marea Finală. Cine va fi acesta rămâne de văzut într-o ediție în care copiii vor face spectacol cu demonstrații de beatbox, acrobații pe cal, muzică, dans și acro dance.

Iusti a învățat beatbox ajutat de o damigeană

Unul dintre copiii care urcă joi seara pe scena de la Next Star' este Iusti, un băiat de 12 ani, din Dorohoi, care face beatbox. Puștiul este un autodidact și spune că a învățat singur beatbox, ajutat de o… damigeană. Cum a fost posibil acest lucru, cum sună demonstrația sa, ce sfaturi îi va da CRBL și ce cadou nesperat îi va oferi Dan Negru, se va vedea joi seara.

Credit foto: Antena 1

În aceeași ediție, pe lângă alți copii, vin și Iris, o fetiță de 12 ani din Timișoara care face voltijă, o combinație dintre gimnastică și balet pe cal, dar și Jasmina, de 10 ani, care practică acro dance.

Credit foto: Antena 1

Credit foto: Antena 1 (Gabriela Arsenie)