Conservanții controversați cu gust de lămâie. De ce este bine să îi evităm!

Conservanții cu gust de lămâie periculoși pentru sănătate

Ingredientele care au gust de lămâie sunt folosite la foarte multe alimente procesate, de la prăjturi, la sosuri, supe sau creme, până la sucuri și pastile efervescente cu vitamine. Dar cele mai multe dintre ele sunt un pericol pentru sănătate, fiind obținute pe cale sintetică.

 

Inițial, acidul citric a fost extras din lămâi, dar în scurt timp a fost descoperită formula chimică pentru a-l obține pe cale sintetică, apoi s-au dezvoltat o mulțime de aditivi și conservanți cu gust de lămâie. Astăzi sunt la fel de mulți precum aditivii care dau gustul dulce sau cei care colorează în mod artificial hrana procesată.

Acidul citric sintetic nu are nicio legătură cu lămâia

În cea mai mare parte a produselor din industria alimentară, acidul citric folosit să dea gust de lămâie este doar un produs chimic, care nu mai are nicio legătură cu fructele acrișoare. Și nici cu vitamina C nu are vreo legătură. Acidul citric nu este acidul ascorbic, așa cum este numită vitamina C în lumea chimiștilor.

Prin prelucrare la temperaturi mari, vitamina C se pierde, iar producătorii adaugă acid citric de sinteză pentru a menține gustul acru și parfumat al unui produs. Datorită acidității sale, principalul său rol este acela de a combate dezvoltarea microbilor și a bacteriilor. Pe de altă parte, el irită mucoasa gastrică, distruge bacteriile benefice din intestine, reduce absorbția de glucoză, de proteine și de vitamine, ceea ce poate fi periculos pentru sănătate pe termen lung.

Sarea de lămâie sau acidul tartric, E334

Acest acid este bine cunoscut și este folosit în multe produse de curățenie în concentrație ridicată. Dar în concentrații mai mici, deoarece are un gust de lămâie pregnant, se folosește în vin, produse lactate, produse de patiserie, în diverse sucuri și dulciuri. În cantități mai mari, acest acid irită mucoasele gastro-faringiene și poate perturba activitatea rinichilor. În doze mari s-a constatat că este periculos pentru sistemul muscular putând provoca convulsii și paralizie. Se recomandă cel mult 30 mg per kilogram corp, dar este bine să eviți produsele care conțin sare de lămâie.

Vitamina C sintetică sau E300

Vitamina C naturală, pe care o luăm din fructe și din legume are un rol esențial pentru sănătate, dar vitamina C sintetică, găsită de obicei în bere, în vin, în diverse suplimente nutritive nu are nicio legătură cu fructele. Organismul o elimină de obicei sau, dacă o consumăm în cantități mari, o tolerează cu greu și poate avea efecte nedorite asupra sistemului digestiv.

Din păcate, nu sunt foarte multe studii concludente asupra efectelor sale și nu este recomandat să luăm cantități mari de suplimente cu vitamina C, dacă nu avem certitudinea că este extrasă din surse naturale.

foto: 123rf.com