Concurență istorică în marea finală “ Splash! Vedete la apă”

Concurență istorică în marea finală “ Splash! Vedete la apă”

Natalia Mateuț sare cu Giani Kiriță, Vladimir Drăghia cu Andreea Antonescu, CRBL cu Antonio Dos Santos și Șerban Copoț cu Florin Neby în ultima etapă Splash! . Toți vor întruchipa personaje celebre.

Marea finală a show-ului Splash! Vedete la apă' îi reunește astăzi, de la ora 20.00, la Antena 1, pe cei mai curajoși opt concurenți ai sezonului. Natalia Mateuț, Giani Kiriță, Andreea Antonescu, Vladimir Drăghia, CRBL, Antonio Dos Santos, Șerban Copoț și Florin Neby sunt finaliștii care vor executa cele mai îndrăznețe și spectaculoase sărituri de la platformele de 3, 5, 7 și 10 metri ale Bazinului Olimpic din Bacău.

Premiul cel mare: 3000 de euro

Cel mai bun dintre ei va intra în posesia trofeului Splash! Vedete la apă', în valoare de 3.000 de euro. Premiul va fi donat surorilor Marina și Andreea Sandu, două mici campioane la sărituri în apă care își doresc să facă performanță. Concurenții au fost pregătiți și de această dată de Clara Gherase, Claudia Tiu, Bogdan Bobo' Ioniță și Adrian Cherciu, antrenorii lotului național de sărituri în apă.

De la Tarzan și Jane la Fred și Barney

În Marea finală Splash!', cei opt concurenți vor sări în tandem și vor întruchipa câte un personaj. Astfel, Giani Kiriță și Natalia Mateuț vor fi Tarzan și Jane, Andreea Antonescu și Vladimir Drăghia se vor costuma precum Cleopatra și Antoniu, CRBL și Antonio vor fi Don Quijote și Sancho Panza, iar Șerban Copoț și Florin Neby vor fi Fred și Barney, eroii desenului animat Familia Flinstone. Chiar dacă vor sări în echipă, concurenții vor fi notați individual de juriul format din Ozana Barabancea, Cosmin Seleși și campionul la sărituri în apă Cătălin Preda, și doar patru dintre ei vor intra în cea de-a doua etapă a finalei, care va desemna marele câștigător al celui de-al treilea sezon.

Actualizare: Marele câștigător a fost desemnat Vladamir Drăghia.

 

Credit foto: Antena 1 (Gabriela Arsenie)