Concertul lui Fuego de la Sala Palatului a fost reprogramat pentru 7 iunie 2020, ora 20.00! Biletele rămân valabile!

Concertul lui Fuego de la Sala Palatului a fost reprogramat pentru 7 iunie 2020, ora 20.00! Biletele rămân valabile!

După cum bine știți, Ministerul de Interne a dispus măsuri speciale obligatorii de protecție împotriva Coronavirusului, interzicând toate manifestările publice ce depășesc 1000 de persoane. Așa se face că spectacolul SIMFONIC' al lui Fuego, de la Sala Palatului, din 22 martie nu se va mai desfășura la acea dată, acesta fiind reprogramat. Noua dată a concertului la care artistul își așteaptă publicul este 7 iunie 2020, de la ora 20.00, la Sala Palatului din București.

Concertul este aproape sold-out, astfel că toate biletele rămân valabile, fără nici o problemă! Admiratorii artistului nu trebuie să-și facă nici un fel de grijă pentru că interpretul lor preferat le pregătește surprize unice pentru acea dată, anunțând invitați speciali, dar și o prezentare … altfel. Pe scenă, alături de Fuego, vor fi peste 130 de instrumentiști și anume Orchestra Metropilitană București și Corul Accoustic, ambele dirijate de Daniel Jinga, dar și invitați speciali, total neașteptați.

„Din păcate, trebuie să ne supunem, să ne protejăm și să găsim rezolvări rapide! Pentru că măsurile sunt obligatorii, am fost și noi forțați să amânăm pentru 7 iunie concertul, asta deși eram în linie dreaptă cu toate pregătirile, cu repetițiile, cu investițiile făcute deja în această producție impresionantă în care sunt implicate numeroase forțe, mulți oameni pe scenă, partituri noi, reorchestrații simfonice, invitați neașteptați, scenotehnică din Basarabia, filmare 4 K, dansatori performanți, dar și pe mine în ipostaze noi! Fiind un perfecționist, respectându-mi publicul, am început să lucrez încă din decembrie, acum fiind aproape de ultimele detalii, făcându-mi inclusiv ținutele pentru concert, colaborând cu designerul Casei Regale, Alexandru Ciucu, pentru acest proiect unic, un spectacol pop-simfonic cu sonorități dintre cele mai neașteptate și duete inedite! Asigur publicul meu drag că nu există nici o problemă legată de bilete și le mulțumesc pentru înțelegere și pentru faptul că-mi vor fi alături pe 7 iunie, de la ora 20.00, la Sala Palatului!' (Paul Surugiu-Fuego)

În concertul „SIMFONIC' veți avea ocazia să-l vedeți și să-l ascultați pe marele artist într-o altă prezentare, diferită de tot ce știți până acum despre el. Celebrele sale piese, melodii de colecție, cântecele care l-au consacrat în cei 25 de ani de carieră se vor auzi diferit, în variantă simfonică, cu orchestrații spectaculoase. Show-ul va fi realmente colosal, cu elemente speciale și multă emoție, într-o reverie a muzicii, o poveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o au asupra noastră. Spectacolul va avea mai multe surprize formidabile, de la noutăți muzicale, sonorități pline de patos și putere, până la momente inedite!

Până atunci, duminică, de la ora 15.00, artistul începe cel de-al patrulea sezon al emisiunii sale de la TVR 2 – „DRAG DE ROMÂNIA MEA!', show-ul de divertisment de calitate în care nu se fac compromisuri și în care sunt promovate valorile adevărate, într-un spectacol de televiziune special. În prima emisiune, îl puteți vedea pe Paul Surugiu actor, alături de Alexandra Velniciuc, puteți să aplaudați legende precum Maria Ciobanu și Marina Voica, dar și să vă delectați cu povești și muzică aduse de Tudor Limbean, micul patriot, băieții de la AD LIBITUM VOICES dar și Olguța Berbec și Remus Novac! Totodată, Fuego lansează duminică și o nouă piesă la TVR 2, o baladă specială de dragoste, despre primăvară!

Paul Surugiu-Fuego este artistul independent care reușește, de 25 de ani, să fie în preferințele publicului român, ajungând unul dintre cei mai iubiți și apreciați soliști ai țării noastre, fiind și „ARTIST AL POPORULUI' Republicii Moldova, cea mai înaltă distincție în statul basarabean. Cu o voce caldă, fenomen, el a realizat numeroase proiecte speciale, diverse, demonstrând că le poate face pe toate și bine, cântând toate genurile muzicale cu ușurință, fiind și actor, pictor și moderator TV!