Berbecul și Scorpionul, la capete opuse

Zodia Scorpionului și zodia Berbecului sunt guvernate de Marte. Amândouă trăiesc dragostea intens, amândouă se implică și se consumă cu aceeași pasiune. Ai spune că sunt fețele aceleiași monede. Dar nici pe departe! Nu există compatibilitate, comunicare, înțelegere și pace între Scorpion și Berbec. Dacă există, totuși, atracție, ar fi bine să se îndepărteze unul de altul, deoarece relația lor îi va face să sufere.

Vărsătorii și zodia Scorpionului

La nivel intelectual, cele două zodii se pot aprecia una pe cealaltă și pot comunica. Dar la nivel emoțional, psihic sau intim, compatibilitatea este aproape zero. Sentimentele lor sunt foarte diferite, percepțiile și dorințele lor nu au nimic în comun. Cu greu se poate stabili o relație intimă și amândoi își vor da seama din primele zile. Vărsătorul nu va accepta niciodată iubirea aproape pătimașă și obsesivă pe care o poate avea o femeie din zodia Scorpionului, spre exemplu. Dar nici bărbatul Scorpion nu va înțelege nevoia de independență a unei femei din Vărsător.

Nativii Gemeni, departe de doleanțele Scorpionului

Puțin probabil să găsești o relație dintre Gemeni și Scorpioni frumoasă, pasională și plină de încredere până la capăt. Gemenii vor libertate, independență, aventuri, călătorii… Scorpionii preferă să trăiască iubirea intens, acasă, în spațiul lor intim, departe de tot felul de factori care ar putea influența negativ relația de cuplu. Scorpionii sunt posesivi, Gemenii sunt independenți și nu suportă să fie ținuți în frâu.