CNAS anunţă modificări pe perioada stării de urgenţă. Se suspendă obligativitatea folosirii cardului de sănătate

CNAS anunta modificari in perioada starii de urgenta

CNAS anunţă că a publicat pe site-ul propriu un proiect de act normativ care prevede o serie de modificări şi completări ale unor acte normative în domeniul sănătăţii, vizând prelungirea şi prorogarea unor termene, dar şi reglementarea unor măsuri pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Măsurile au ca scop asigurarea accesului la servicii medicale în condiţii de siguranţă pentru medici şi pacienţi, prin limitarea deplasărilor şi interacţiunii cu alte persoane.

'Conform acestui proiect, serviciile medicale şi medicamentele necesare pentru identificarea, diagnosticul şi tratarea cazurilor cu COVID 19 şi a complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă, şi se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii şi din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, după caz.

Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripţie medicală în continuare, fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale.

Pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, medicul de familie poate emite prescripţie medicală în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală şi/sau a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere.

Sunt cuprinse în proiectul de act normativ reglementări privind modul de acordare a unor tratamente necesare în anumite patologii care necesită măsuri speciale', a transmis, luni, CNAS, printr-un comunucat de presă.

Diagnostic de la distanță

Sursa citată precizează că, pe perioada stării de urgenţă, în asistenţa medicală primară se instituie consultaţia la distanţă pentru afecţiuni respiratorii acute, subacute sau alte manifestări clinice sugestive pentru infecţia cu coronavirus, care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare.

'Medicul de familie va consemna consultaţiile medicale la distanţă în fişa pacientului şi în registrul de consultaţii, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat şi a intervalului orar în care acestea au fost efectuate. Dacă în urma consultaţiei la distanţă, medicul ia decizia unui consult la cabinet/domiciliu, acesta este obligat să organizeze acordarea consultaţiei în condiţii de siguranţă epidemiologică', a mai transmis CNAS.

Potrivit instituţiei, medicii de familie şi medicii de specialitate din specialităţile clinice aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente cu şi fără contribuţie personală şi în situaţia în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecinţă a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare.

'Prescripţia electronică online emisă în aceste condiţii este transmisă pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Pe perioada stării de urgenţă se suspendă obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate, precum şi obligativitatea transmiterii în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a serviciilor medicale şi a serviciilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum şi a dispozitivelor medicale eliberate off-line, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora', se mai arată în document.

Formele farmaceutice cu administrare orală, precum şi formele farmaceutice cu administrare subcutanată/intramusculară ale medicamentelor prescrise de medicul de specialitate, utilizate in cadrul programelor naţionale de sănătate  publică şi curative – cu excepţia Programului naţional de sănătate mintală – care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare cu paturi, pot fi eliberate şi unei persoane care ridică medicamentele în numele bolnavului, urmare a evaluării bolnavului de medicul de specialitate din spital prin  orice mijloace de comunicare.

De asemenea, materialele sanitare consumabile utilizate în cadrul Programului naţional de diabet zaharat şi Programului naţional de tratament pentru boli rare – epidermoliză buloasă, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităţilor sanitare, pot fi eliberate şi unei persoane care ridică materialele sanitare consumabile în numele bolnavului, sau pot fi transmise la domiciliul bolnavului în situaţia în care unitatea sanitară are această posibilitate.

Biletele de trimitere au valabilitate prelungită

Se va prelungi cu 90 de zile termenul de valabilitate al biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice şi a biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, a prescripţiei medicale pentru dispozitive medicale, a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigaţiei PET-CT.

Proiectul prevede prelungirea termenelor de aplicare ale actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi Contractul-cadru, precum si la programele naţionale de sănătate, până la data de 14  aprilie 2020.

De asemenea, sunt cuprinse în acest proiect o serie de reglementări referitoare la modul de finanţare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Vezi și Cât durează să te vindeci dacă ai fost infectat cu coronavirus

Citește și: