Decizia a fost luată la nivelul prefecturii, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean, precizează Prefectura Cluj într-un comunicat de presă citat de Ziare.com.

Conform sursei citate, se vor urmări, în principal, următoarele aspecte:

Verificarea respectării dispozițiilor referitoare la condițiile de părăsire a domiciliului, carantină și izolare la domiciliu;

Obținerea de date referitoare la aglomerări de persoane în zone importante ale municipiului Cluj-Napoca (parcuri, zone de agrement, piețe agroalimentare, intrări sau parcări ale supermarket-urilor);

Dimensionarea corespunzătoare a efectivelor angrenate în misiuni de menținere a ordinii publice;

Prezența activă în teren și asigurarea vizibilității poliției și a celorlalte instituții de aplicare a legii, în vederea creșterii sentimentului de siguranță al cetățenilor.

Conform Digi24, dronele vor zbura și vor colecta informații în intervalul orar 7-20.

„Popularizarea unor astfel de metode de verificare și acțiune folosind tehnologia avansată are scopul de a transmite populației un mesaj ferm de descurajare a nerespectării dispozițiilor cuprinse în ordonanțele militare, pentru prevenirea răspândirii COVID-19 și pentru combaterea ilegalitatilor de orice fel.

Totodată, prin intermediul acestui sistem de supraveghere se transmit și mesajele audio de informare, care în prezent sunt difuzate din autospeciale poliției”, se mai arată în comunicatul citat.

Conform planului stabilit, „locațiile de acțiune vor fi stabilite zilnic, în funcție de mai mulți indicatori specifici, pentru a permite o acoperire cât mai fidelă a teritoriului selectat”.

La aceste acțiuni vor participa polițiști, jandarmi și militari, „sprijiniți de un specialist civil, care va gestiona activitățile de fotografiere, videofilmare și de transmitere a acestor date la sol”.

„Aspectele de interes operativ vor fi transmise Dispeceratului Poliției Municipiului Cluj-Napoca pe canalele stabilite. Toate înregistrările foto-video efectuate cu ocazia acțiunilor descrise în prezentul plan sunt proprietatea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și nu sunt destinate publicității, iar imaginile surprinse vor fi prelucrate și stocate cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția datelor cu caracter personal și liberă circulație a acestor date”, se mai precizează în comunicatul citat.

Jurnaliștii de la Ziar de Cluj au scris în urmă cu două zile că, potrivit unor surse, „dronele provin de la o persoană fizică, un clujean binevoitor, care s-a oferit să le împrumute Poliției Cluj pentru a facilita acțiunile acestora în vederea respectării ordonanțelor militare”.

Decizii similare s-au luat în Italia, la Milano, imediat după instaurarea stării de urgență din cauza pandemiei, dar și în alte localități din Spania sau Franța.

Vezi și Alexandru Rafila avertizează: Nu orice mască ajută împotriva coronavirusului

Citește și: