Clisma are efecte bune asupra organismului datorită faptului că, ”la nivelul colonului există anumite celule receptoare care absorb substanțele introduse în colon, le duc în sânge și de aici mai departe”, spune dr. Cătălin Luca, medic primar de medicină generală, cu competențe în apifitoterapie și ayurveda. Clisma obișnuită se face cu un litru-doi de substanță călduță (apă, ceai, cafea). Este bine să-ți întrebi medicul înainte de a începe și să nu le faci prea des, pentru că pot distruge flora bacteriană intestinală benefică.

Clisma, porcedură purificatoare

”La nivelul colonului se găsesc proiecţii nervoase şi energetice ale tuturor organelor şi glandelor principale din corp. Stagnarea deşeurilor la un anumit nivel al colonului va afecta organul care are proiecţia în acea zonă. Când organismul nu mai poate elimina în întregime resturile alimentare de pe pereţii tubului digestiv, acestea intră într-un proces de putrefacţie, devenind foarte toxice şi reintră în circulaţia organismului, rezultând astfel perturbarea unor procese vitale. Efectul negativ cel mai puternic este slăbirea sistemului imunitar. Multe boli infecţioase şi inflamatorii, care aparent nu au nici o legatură cu toxinele pe care le-am acumulat în corp, ar putea fi evitate prin aceasta procedură purificatoare şi simplă, care este clisma.”

Clisma cu nalbă-mare, emolientă pentru căile digestive

”Nalba mare are acțiune emolientă și calmantă. Datorită substanțelor mucilaginoase pe care le conține formează un strat protector al mucoaselor căilor digestive, înlaturând iritaţiile locale şi inflamaţiile. Cercetările medicale au demonstrat că extrasele apoase din radacină stimulează imunitatea”, observă dr. farmacist Ovidiu Bojor. Nalba mare se administrează sub formă de ceai pe cale bucală, dar este indicată și clisma cu infuzie concentrată din flori, frunze sau rădăcini (două linguri de plantă la o jumătate de litru de apă. Nu prezintă contraindicații (altele decât cele ale clismei, în sine), dar trebuie să ții cont de faptul că absorbţia altor medicamente luate simultan poate fi întârziată. Mai găsești la farmacie microclisme care conțin nalbă sau ceaiuri cu amestecuri de plante speciale pentru clismă.

Sursa foto: 123rf.com