Ciorbă de legume

Ingrediente
►2 cepe mari
►3-4 morcovi
►o țelină mare cu frunze
►un ardei
►un kg roșii
►pătrunjel verde
►sare
►piper negru măcinat
►3-4 lingurițe ulei de
floarea-soarelui
1. Se curăță morcovii, ardeiul, ceapa, țelina și se pun să fiarbă în apă cu sare și ulei de măsline. Se lasă să fiarbă la foc mediu, ca să nu scadă zeama prea mult.
2. Separat, se spală roșiile, se opăresc 5-10 minute și apoi se decojesc. Se pasează cu blenderul. Sucul de roșii se trece prin sită și apoi se lasă să clocotească vreo câteva minute la foc mediu.
3. Se verifică dacă au fiert legumele, se scot din zeamă, ceapa se aruncă, se păstrează un morcov pentru ornat iar restul se pasează cu blenderul. Crema de legume se toarnă în zeama de supă și se lasă să clocotească. Se adaugă sucul de roșii și se pune la fiert.
4. După ce a mai clocotit 15 minute, se oprește focul și se ornează cu rondele de morcovi și cu țelină proaspătă. Ciorba de legume se servește cu pâine proaspătă de secară.

Loading...