Cine le poartă noroc în dragoste nativilor Pești

Cine le poartă noroc în dragoste nativilor Pești

Află cum le merge în dragoste nativilor Pești, cu ce zodii se împacă cel mai bine, de cine se îndrăgostesc în realitate și care ar fi partenerii ideali. 

Nativilor Peşti le merge bine doar când sunt iubiți și când se simt ocrotiți în sânul unei familii. Au foarte puţini prieteni apropiaţi, deşi sunt atât de populari şi atrag cu uşurinţă simpatia celor din jur.

Se feresc să îşi asume responsabilităţi foarte mari, pentru că au nevoie de timp liber pentru pasiunile lor sau pentru cei pe care îi iubesc.

Peştii sunt capabili să facă sacrificii foarte mari pentru cei dragi, fără să ceară nimic în schimb. Pentru multe zodii, Peştii sunt parteneri ideali de viaţă, chiar dacă ei își găsesc cu greu pe cineva asemeni lor, să îi înțeleagă pe deplin.

 

Partenerii ideali – Racul și Peștii

Legătura dintre un nativ din Peşti şi unul din zodia Racului poate fi o căsnicie exemplară. Sunt foarte deschişi unul faţă de celălalt, îşi împărtăşesc toate tainele şi toate visurile, de aceea relaţia lor se bazează pe o prietenie sinceră.

La fel de fericiţi în dragoste pot fi Peştii cu nativi din zodia lor. Împreună, devin o forţă care poate dărâma orice obstacol. Se simt puternici datorită dragostei pe care şi-o dăruiesc fără rezerve şi fără pretenţii.

Relaţia nativilor Pești cu celelalte zodii

Peşti- Berbec

Nativul Berbec trebuie să dea dovadă de mult tact ca să poată cuceri un nativ din zodia Peştilor. Dar lui îi este greu să îşi răsfeţe partenerul sau să îi demonstreze zilnic cât îl iubeşte.

Peşti-Taur

Pot avea o relaţie de lungă durată, având în vedere că sunt amândoi familişti. Dar Peştele are nevoie, totuşi, de o iubire plină de farmec şi mister, iar Taurul este mult prea practic.

Peşti-Gemeni

Nu vor fi prea fericiţi împreună. Chiar dacă au anumite puncte comune de discuţie, concepţiile lor despre viaţă sunt foarte diferite. Peştii vor un partener statornic, iar Gemenii sunt superficiali.

Peşti-Leu

Leul nu are răbdarea necesară pentru a explora universul mistic şi sufletul profund al Peştilor. Sunt rare cazurile în care cei doi se îndrăgostesc, iar relaţia va fi marcată de tensiune.

Peşti – Fecioară

Trebuie să facă fiecare concesii mari, să rămână împreună. Fecioarele sunt critice, drastice şi pun prea multe întrebări, stârnind supărarea nativilor Peşti secretoşi.

Peşti-Balanţă

Poate fi o iubire frumoasă, dar fără focuri de artificii. Se înţeleg bine unul pe celălalt, când vine vorba, însă, de responsabilităţi casnice, fug amândoi de ele.

Peşti-Scorpion

Amândoi sunt posesivi şi sunt atraşi de frumuseţea fizică a celuilalt. Dar partenerul din Peşti are nevoie de răsfăţ şi de cineva care să îi suporte capriciile, iar Scorpionul nu se potriveşte.

Peşti-Săgetător

Oricât ar fi de visători şi dezorganizaţi Peştii, tot nu pot accepta firea haotică, aventuroasă şi nestatornică a Săgetătorilor. Relaţia nativilor Pești cu Săgetătorii poate rezista numai dacă dau dovadă de maturitate.

Peşti-Capricorn

Pot avea o căsnicie frumoasă. Capricornul este capabil să îi ofere nativului din Peşti acea siguranţă materială de care are nevoie pentru a-şi satisface capriciile şi visurile.

Peşti-Vărsător

Se atrag unul pe celălalt, dar trebuie să facă amândoi anumite compromisuri pentru a rămâne împreună. Peştii trebuie să fie mai puţin pretenţioşi, iar Vărsătorii să se maturizeze.

sursa foto: 123rf.com