Un studiu făcut de o universitate din Germania arată că majoritatea bărbaților își doresc ca partenerele lor să aibă uneori inițiativa unei partide de sex. Întrebate dacă fac primul pas, 37 % dintre femei au răspuns afirmativ, deși doar 9 % dintre bărbați erau de acord că așa se întâmplă la ei acasă. Concluzia a fost că anumite semnale pe care ar vrea să le transmită reprezentantele sexului frumos partenerilor nu sunt interpretate ca atare. Așa că, puțină îndrăzneală și inițiativă probabil că nu ar strica.

Refuzi o partidă de sex pentru că te crezi grasă

O altă problemă pe care o putem avea noi, femeile, este să ne ferim de intimitate pentru că ne considerăm prea grase, ne e frică să nu ni se vadă celulita sau ne găsim alte și alte defecte, de multe ori invizibile pentru bărbați. Ei se trezesc refuzați și nu știu de ce. Ar putea să creadă că este vina lor. Nu înseamnă că nu trebuie să ai grijă de tine, dar nu exagera cu complexele. El nu observă chiar tot ce vezi tu în oglindă, iar alteori, chiar dacă vede, nu îi pasă atât de tare pe cât crezi tu. Pe de altă parte, nu este o idee rea să faci sport în mod constant. Pe lângă efectele vizibile, organismul reîntinerește și vei simți și o mai mare poftă de dragoste.

Spune-i ce-ți dorești

Dacă până acum ți-a fost rușine să-i spui ce ți-ar plăcea, nu este momentul trecut. Nu ar trebui să crezi că este ceva jenant și nici să te gândești că el ar trebui automat să știe. El și-a dat seama ce funcționează, dar poate nu și-a imaginat că și altceva ar putea să-ți placă. Spune-i în așa fel încât să nu vadă cerea ta ca pe un reproș, ci ca pe o invitație la o partidă de sex.

Citește și:

Nu face asta dacă vrei o viață sexuală activă

Sursa foto: shutterstock.com