Pe parcursul acestor modificări, conexiunea cu viitorul bebeluş devine din ce în ce mai intensă. Unele dintre acestea sunt primite cu o mai mare uşurinţă. Dar durerea lombară, senzaţia de greutate şi retenţia de apă sunt mai dificil de tolerat.

Ai nevoie de echilibru

Pentru preîntâmpinarea şi ameliorarea a cât mai multe dintre modificările care apar odată cu sarcina, medicii recomandă menţinerea unui stil de viaţă sănătos. Mai exact, adoptarea unei diete echilibrate, fără excese, bogată în alimente care să asigure toţi nutrienţii necesari pentru o dezvoltare armonioasă. Este importantă și menţinerea unui nivel constant de activitate fizică. Acesta asigură tonus bun pe toată perioada sarcinii. Dar oferă și o bună circulaţie a sângelui şi protecţia articulaţiilor care resimt o tensiune mult mai mare în această perioadă.

Totodată, exerciţiile fizice asigură un tonus muscular bun care va contribui la atenuarea eventualelor dureri provocate de travaliu. În acelaşi timp, ajută la o recuperare mult mai rapidă în urma naşterii. Se recomandă sportul moderat, care nu implică un grad mare de dificultate sau de solicitare. Acesta are o contribuţie majoră în ameliorarea durerilor lombare provocate de greutatea mai mare.

Cum se ameliorează disconfortul prin chiropractica

Chiropractica este o metodă alternativă de tratament ce poate ameliora durerea resimţită de femeia însărcinată la nivel lombar, migrenele, greţurile şi starea de indispoziţie care se poate instala în cursul dimineţii. Spre deosebire de alte abordări terapeutice, chiropractica este complet neinvazivă şi indicată gravidelor în special, dat fiind faptul că, în această perioadă, opţiunile de tratament medicamentos sunt relativ limitate pentru acestea.

Deşi preferată şi recunoscută la nivel internaţional datorită efectelor pozitive pe care pacienţii le resimt încă de la primele sesiuni, chiropractica este puţin cunoscută în România. Spre exemplu, în cazul femeilor însărcinate, chiropractorul identifică dezechilibrele de la nivelul pelvisului, sau a zonei lombare, care pot genera o senzaţie de discomfort şi prin manevrări succesive restabileşte corespunzător conexiunile centrilor nervoşi.

Ce spune specialistul

Doctorul Lou Jacobs este primul chiropractor american atestat în România și este unul dintre cei doi chiropractori recunoscuţi de către Ministerul Sănătăţii prin avizul de practică acordat.

dr-lou-jacobs

Dr. Lou Jacobs

„Peste 50% dintre viitoarele mămici se confruntă cu o formă sau alta de durere de spate, mai ales pe măsură ce bebeluşul se dezvoltă. Printre cele mai frecvente sunt durerile de la nivelul coloanei, musculaturii, gâtului şi picioarelor. Chiropractica ajută la îmbunătăţirea mobilităţii şi facilitează o naştere mai uşoară. Mai mult decât atât, pentru că acţionează la nivel neurologic, terapia este benefică atât pentru mamă cât şi pentru bebeluş. De la conceperea și până la nașterea copilului, corpul mamei trece printr-o serie de modificări și este supus unui nivel ridicat de stres. Astfel, chiropractica este folosită ca un instrument proactiv pentru optimizarea sănătăţii fizice și mentale, fără tratament medicamentos sau proceduri riscante”, a spus Dr. Lou Jacobs.

În perioada 10 octombrie – 1 noiembrie, Dr. Lou Jacobs va fi prezent în Bucureşti. Se pot face programări pentru consultaţii prin intermediul clinicii Intermedicas.

Sursa foto: 123rf.com