Cele mai simple soluții să cureți petele de ruj și farduri

Cele mai simple soluții să cureți petele de ruj și farduri

Petele de ruj și diverse alte farduri pe bază de uleiuri și pigmenți puternici sunt destul de greu de curățat, dacă nu știi câteva trucuri utile. Nu te grăbi să pui hainele pătate de cosmetice în mașina de spălat, fără să le tratezi înainte cu substanțe care ajută la degresarea lor și pe care sigur le ai și tu în casă.

 

O soluție foarte simplă să cureți petele de ruj, de farduri, de fond de ten sau de pudră este să le înmoi înainte în alcool sanitar sau cu fixativ pentru păr. Urmărește clipul de mai sus și vei vedea de ce. Iată și câteva explicații.

Cum scapi de farduri și mascara

Pune hainele pătate la înmuiat în apă caldă cu o linguriță de detergent lichid de vase. După ce se înmoaie bine petele de cosmetice câteva ore, spală hainele în mod obișnuit în mașina de spălat la o temperatură de 70 de grade Celsius.

De asemenea, aceste pete pot fi întâi dizolvate cu alcool și apoi spălate de mână cu un săpun bun. Apoi se pun hainele la spălat în mașină și scapi de orice pată.

Cum cureți petele de ruj și glossul de buze

Folosește o bandă adezivă să aplici peste pata de ruj pentru a îndepărta urmele în exces. Înmoaie apoi pata în detergent lichid de vase pentru a scăpa de urmele de grăsime și spală haina în mod obișnuit. Ai grijă să nu freci pata de ruj cu șervețele, pentru că se va întinde mai mult și va intra mai bine în țesătură.

O altă soluție eficientă este alcoolul. Tamponează petele de ruj cu alcool sanitar, să dizolve uleiurile și pigmenții din ruj. Ai grijă să nu freci, ca să nu întinzi pata mai mult. Apoi spală haina de mână cu un săpun bun și insistă în zona pătată, să fii sigură că dispare orice urmă.

Fondul de ten, printre petele dificile

Dacă ai pătat cu fond de ten o bluză din in, bumbac sau alt material sintetic, presară un strat gros de pudră de talc, acoperă pata cu un șervețel gros din hârtie sau un material absorbant și calcă ușor cu fierul de călcat setat la o temperatură medie. Pudra de talc va absorbi grăsimea, iar pata care rămâne poate fi degresată apoi cu fixativ și spălată imediat cu un detergent bun.

sursa foto: 123rf.com

imagine: Libertatea pentru femei