E foarte greu să nu te simți jignită când propriul copil nu te ascultă sau chiar îți trântește vreo două. Îți vine să îi răspunzi pe loc sau chiar să-l „smotocești” puțin. Dar una din marile greșeli pe care le fac părinții este să-și disciplineze odraslele la nervi. În momentele respective nu mai gândești logic și emoțiile o iau înaintea judecății. Astfel, spui lucruri pe care apoi le regreți. Cel mai bine ar fi să iei o mică pauză. Poți ieși din cameră sau măcar să-ți încetinești mișcările. După câteva minute în care ai reanalizat situația, poți să îi spui ceea ce simți și de ce nu ești de acord cu ce a făcut. Nu înseamnă că nu îl vei pedepsi dacă o merită, dar nu o vei face pentru a te răzbuna, ci pentru a-l îndrepta.

Așteptăm perfecțiune

Cei mai mulți avem îngăduință fa ță de un bebeluș care face primii pași. E normal să nu meargă bine de la început. Așa că îl ajutăm și-l încurajăm. Nu același lucru se întâmplă mai târziu. Avem pretenția de la copilul mai mare să mănânce fără să facă murdar pe masă, să ia numai note bune la școală, să fi e întotdeauna cuminte… iar lista poate continua la nesfârșit. Ar trebui să înțelegem mai bine stadiile de dezvoltare și să nu îi cerem să se comporte ca un expert într-un anumit domeniu de la început. Chiar și când este vorba de un adolescent ar trebui să avem îngăduință. Ajuns la acest stadiu, și el se consideră deja matur. Dar nu te lăsa înșelată. Mai e un drum lung de parcurs, așa că nu te aștepta ca el să se comporte ca un adult întotdeauna, să fi e liniștit, să arate recunoștință și să se gândească în ceea ce face la consecințele faptelor sale. Adevărul e că majorita tea ado les cenților sunt foarte egoiști, concentrați pe ei înșiși, pe plăcerea pe care vor să o simtă și încă își defi nesc scopul în via ță, așa că de multe ori nu știu încotro să o apuce sau chiar o iau pe căi greșite. A cunoaște de ce este capabil copilul tău la o anu mită vârstă te poate ajută să ai aș teptări realiste de la el.

Lipsa de consecvență

O altă problemă pe care o au mulți pă rinți este că nu sunt consecvenți. Impun reguli foarte stricte la un moment dat, apoi se răzgândesc și se relaxează total, după care se supără pentru că limitele impuse mai devreme nu au fost respectate. Iar copilul nu mai știe ce să gândească și ce are de făcut. Părintele e capricios și este când foarte iubitor, când foarte aspru și el nu știe cum să se mai poarte ca să îl mulțumească. Este foarte probabil ca micuții care au parte de o astfel de educație să devină niște oameni la rândul lor inconstanți în acțiunile lor. Pot trece prin emoții extreme, aparent fără motiv. Se apucă de proiecte mărețe, pentru a le abandona fără să le termine.

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Psihoterapeut Lavinia Tanculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Reguli încălcate de părinți

„Nu reușim să ne disciplinăm copiii pentru că, de cele mai multe ori, noi nu suntem disciplinați. Prin urmare, nu suntem cele mai bune modele. Cei mici, fiind martorii unui anumit stil de a trăi viața, aleg să-l imite. Dacă, spre exemplu, regulile cu privire la locul de servire a mesei sunt doar declarativ afirmate: «Luăm masa doar în bucătărie», dar tatăl mănâncă în sufragerie, dacă se declară: «Nu mâncăm fast-food sau avem ore stricte de servire a mesei», dar mama nu pierde nici o ocazie să «ciugulească» între mese câteva sticksuri sau bazaconii, regulile nu mai constituie un factor motivațional, iar copilul face ceea ce vede, nu ceea ce i se spune.”