Cele mai întâlnite greșeli când te speli pe cap

Cele mai întâlnite greșeli când te speli pe cap

Încearcă să eviți să faci unele greșeli când te speli pe cap, dacă vrei să ai părul mătăsos și catifelat imediat ce ai ieșit de la duș.

Folosești prea mult șampon

Mai mult nu înseamnă mai bine. Este regula la care trebuie să te gândești și când folosești șamponul. Nu umple căușul palmei, crezând că astfel părul tău va fi mai curat sau mai catifelat după spălare. Încearcă să nu depășești o cantitate de mărimea unei nuci, dacă ai părul lung.

Nu șamponezi corect părul!

O greșeală frecventă este să folosești unghiile și să freci scalpul după șamponare. Corect este să masezi cu buricele degetelor. De asemenea, trebuie să aplici șampon de două ori. Prima dată părul va fi degresat, iar a doua oară șamponul va curăța în profunzime.

Clătești părul cu apă fierbinte

Când speli părul, poți folosi apa la ce temperatură dorești, important este la final, când îl clătești, apa să fie călduță spre rece. Abia astfel vor fi eliminate toate impuritățile, iar părul va fi curat și nu va rămâne nicio urmă de produs în el.

Citește și – Tratamente naturale împotriva căderii părului care chiar funcționează

Nu folosești produse pentru tipul tău de păr!

Ai părul vopsit, folosește șampon, balsam și mască pentru păr vopsit, mai ales că le poți alege și pentru a intensifica nuanța sau pentru a păstra culoarea mai mult timp. De asemenea, fii atentă la tipul tău de păr, uscat, gras, normal, deteriorat, fragil, etc. Produsele folosite pentru a-l îngriji trebuie să fie create special pentru ce tip de păr ai.

Aplici balsamul sau masca la rădăcina părului

Nu aplica niciodată balsamul, masca sau tratamentul la rădăcinile părului! Acestea trebuie aplicate pe păr, de la urechi în jos, pe lungime și pe vârfuri. Lasă-le să acționeze cât scrie în instrucțiunile de folosire, nu mai mult. Repetăm regula: mai mult nu înseamnă mai bine. Nu clăti cu apă fierbinte!

Foto: 123rf

Citește și – 3 coafuri de ocazie pentru nunți sau aniversări