Cele mai întâlnite elemente mistice din mănăstirile românești

Cele mai întâlnite elemente mistice din mănăstirile românești

Simbolurile ezoterice, elementele mistice din astrologie sau desenele profane se ascund printre icoanele creștine din mănăstirile noastre vechi. Veniți să se închine, creștinii aflați în pelerinaj le privesc cu uimire, dar au și ele un rost care trebuie interpretat tot din perspectiva credinței.

 

Cine ar picta astăzi într-o biserică simboluri ezoterice sau elementele zodiacului ar fi grav sancţionat pentru încălcarea canoanelor. Dar şi pe vremea Moldovei feudale, când au fost pictate frumoasele mănăstiri din Bucovina, tipicul religios trebuia urmat întocmai. Numai că pictorii din acele vremuri au reprezentat o excepţie în peisajul picturii creștine.

Este surprinzător să vezi pe pereții Voronețului cele douăsprezece zodii, înfățișate pe un pergament ţinut în mâini de îngeri, în apropierea lui Dumnezeu. Astrologia a fost din vremuri străvechi repudiată de Biserică, astfel că prezenţa simbolurilor astrologice pe zidurile mănăstirii este o taină pe care nu o putem descifra în întregime.

Teologii spun că zodiile reprezintă în această scenă constelațiile și întregul univers ocrotit de îngeri. Mesajul este acela al credinței universale și al puterii fără hotare pe care Domnul o arată lumii. În zilele noastre, o pictură deosebită a celor 12 zodii se găsește pe tavanul bisericii Bârsana din Maramureș (foto sus).

Hexagrama și steaua lui David

Surprinzătoare sunt şi alte simboluri din interiorul Voroneţului, care te duc cu gândul la hexagramă şi la religia iudaică. Unii ar spune că seamănă mai degrabă cu reprezentarea grafică a atomului, alții ar spune că hexagramele sunt simboluri oculte, folosite adesea în magia neagră.

Pe de altă parte, hexagrama este formată din două triunghiuri și poate fi asemuită cu Steaua lui David, din tradiția iudaică, un simbol care semnifică protecția divină. Și acesta este unul dintre cele mai cunoscute elemente mistice preluate de vechii meșteri și iconari, găsit frecvent în scrierile vechi aduse din Bizanț și Orient.

Ochiul atoatevăzător, printre cele mai puternice elemente mistice

Misterios și curios prin forma sa inedită, ochiul inserat într-un triunghi, adesea înconjurat de raze, apare în câteva dintre cele mai importante mănăstiri românești. I se mai spune ochiul lui Dumnezeu, cel care vede totul pe pământ și în ceruri, iar razele reprezintă tocmai lumina cunoașterii supreme pe care numai stăpânul lumii o poate avea.

Ochiul atoatevăzător este reprezentat de peste 2000 de ani în multe centre religioase din lume, pe anumite pergamente vechi, sculpturi, mozaicuri religioase sau mai puțin religioase. Apare în India, apare în Franța Medievală și pe meleagurile Dunării. Dar cel mai adesea apare în basoreliefurile egiptene. Cu toate acestea, azi este considerat un element creștin, deși rădăcinile lui sunt mult mai vechi decât creștinismul.

Ochiul în triunghi a fost așadar adoptat de creștinism, iar prin secolele XVI – XVII a devenit o modă să fie pictat prin mănăstirile Moldovei. Triunghiul poate fi asociat cu Sfânta Treime și ochiul cu puterea lui Dumnezeu, deși semnificațiile primordiale ale acestui simbol ne depășesc puterea de înțelegere.

 

 

 

 

Loading...