Există peste 30 de soiuri de ridichi comestibile. Unele se feliază subțire pentru salate, altele sunt folosite doar pentru a da un gust picant, altele se pun în saramură. Iată câteva dintre cele mai populare soiuri de ridichi care au început să apară și în piețele noastre.

Ridichile negre sau ridichile spaniole

Au coaja neagră tăciune, dar pulpa la interior foarte albă și foarte apreciată de cei cărora le plac preparatele condimentate și iuți. Consumate crude, ridichile negre sunt foarte picante și aduc o notă deosebită în salatele de crudități. Gustă ridichile negre înainte să le folosești la salată și pune doar atât cât crezi că este necesar.

Ele se consumă feliate foarte subțire sau date pe răzătoarea fină. Mai pot fi tăiate precum cartofii pai și călite la tigaie împreună cu alte legume. Gustul lor picant se îndulcește și dau o aromă deosebită garniturilor.

Ridichile chinezești sau ridichile albe lunguiețe

Mai puțin cunoscute la noi, ele sunt foarte populare în piețele occidentale și în bucătăria asiatică și americană. Au un gust deosebit, pătrunzător, picant și iute. Rareori se consumă crude.

De obicei, se consumă gătite la cuptor sau în tigaie și chiar puse la saramură, așa cum punem noi la saramură castraveții. Felii subțiri de ridichi albe se pun și în supele cu rădăcinoase și cartofi.

Ridichile franțuzești, soiuri de ridichi pentru salate

Sunt o variantă ușor alungită a ridichilor rotunde și roșii de pe la noi, cărora le mai zicem de obicei ridichi de lună. Ele au o culoare roșie trandafirie, doar vârful rămânând alb pe măsură ce cresc. Sunt apreciate pentru gustul lor dulceag și pulpa crocantă.

Se consumă adesea crude cu brânzeturi, mezeluri și salate de verdețuri primăvăratice.

Ridichile pepene, printre cele mai aspectuoase

Acestea reprezintă o varietate aparte, cu pulpa roz și coaja verde. Când le tai pe jumătate, arată ca un pepene verde, doar că sunt mult, mult mai mici și au formă de inimă.

Se consumă crude, tăiate în bastonașe subțiri, sau murate în soluții de sare și oțet.

Citește mai multe despre beneficiile pentru sănătate ale ridichilor negre!

sursa foto: 123rf.com