Tratamente pentru mâini uscate și cu răni – alege un săpun hidratant

Încearcă să folosești pentru spălat pe mâini săpunuri care conțin în formula lor și substanțe hidratante, cum ar fi uleiul de migdale, uleiul de măsline sau uleiul de cocos. Bariera pielii este un amestec de proteine, lipide și uleiuri, care protejează împotriva uscării, inflamării, eczemelor sau crăpăturilor. Când aceasta este atacată de soluțiile pe bază de alcool, apar roșeața, iritațiile, usturimile și mâncărimea. Așa că folosirea unui săpun hidratant este foarte importantă.

Tratamente pentru mâini uscate și cu răni – folosește des creme hidratante

După ce te-ai spălat bine pe mâini timp de cel puțin 20 de secunde unge-ți mâinile cu o cremă de mâini hidratantă care să aibă în componența sa vaselină, ulei mineral sau lanolină, acestea având rol de a reține apa în piele. Mai pot conține acid lactic, care calmează pielea foarte uscată, glicerină sau acid hialuronic, acestea ajutând pielea să se mențină hidratată. Ungerea mâinilor cu cremă hidratantă este valabilă dacă nu ai deja răni vizibile, ci doar pielea uscată și puțin iritată.

Tratamente pentru mâini uscate și cu răni – mască pentru mâini cu miere

Mierea conține antioxidanți și are rol antimicrobian, așa că o poți folosi cu succes pentru hidratarea mâinilor. Procedeul de aplicare este unul simplu. Încălzește ușor o lingură de miere și apoi aplică pe mâini, ca și cum te-ai da cu o cremă. Lasă să acționeze 15 minute, după care clătește-te. Masca poate fi folosită de 2-3 ori pe zi, după cum este nevoie.

Tratamente pentru mâini uscate și cu răni – mască pentru mâini cu ulei de măsline

Pune o linguriță cu ulei de măsline în podul palmei, apoi aplică pe mâini și stai până se usucă. Clătește la final cu apă călduță. Repetă procedura de câteva ori pe săptămână.

Tratamente pentru mâini uscate și cu răni – mască pentru mâini cu gălbenuș

Mâinile uscate vor redeveni catifelate cu ajutorul unei măști cu gălbenuș. Bate bine un gălbenuș, apoi aplică amestecul pe piele. După 20 de minute te poți clăti folosind un săpun hidratant. Repetă masca de 2-3 ori pe săptămână.

Atenție!

Înainte de a te apuca să cureți și să dezinfectezi spațiile din casă cu produse care afectează pielea, nu uita să folosești mănuși de menaj, care să îți protejeze mâinile și să prevină apariția iritațiilor cauzate de agenții de curățare.

Sursa foto: 123rf