Anasonul calmează durerile de stomac

Datorită uleiului esențial pe care îl conține anasonul, acesta ajută la eliminarea gazelor intestinale și calmează durerile abdominale. Stimulează mișcările de contracție ale intestinului, secrețiile salivare, gastrice, intestinale și pancreatice, îmbunătățind, astfel, digestia. Anasonul se poate adăuga sub formă de condiment în preparate culinare. Mai poți face infuzie dintr-o linguriță de anason la o cană cu apă. Se bea o cană pe zi, în mai multe reprize. Trebuie să fii foarte atentă: utilizarea îndelungată, chiar și în doze mici, provoacă iritarea mucoaselor intestinale. Așa că nu este bine să-l folosești în fiecare zi sau mai multe săptămâni la rând. 5 g pe zi de anason pot produce tulburări nervoase și, în doze și mai mari, halucinații, insomnie, tulburări de vorbire, convulsii puternice, comă. Consumul de anason este interzis în timpul sarcinii.

Menta, de ajută în numeroase probleme digestive

Dr. farmacist Ovidiu Bojor

Dr. farmacist Ovidiu Bojor

Actiunea farmacodinamică a mentei este datorată componentelor din uleiul esenţial şi de prezenţa celorlalte substanțe active din plantă. Are acţiunc tonic-eupeptică (favorizează digestia), uşor analgezică şi carminativă (ajută la eliminarea gazelor). Are, de asemenea, acţiune antispastică asupra muşchilor netezi și, de aceea, poate ajuta la calmarea durerilor de stomac. Menta se utilizează în dispepsii (digestie dificilă), greaţă și dischinezii biliare. Se consumă sub formă de infuzie preparată dintr-o lingură rasă de plantă la o cană cu apă. Se beau maximum două căni pe zi în mai multe etape. Menta este contraindicată în constipaţia cronică. Când conţinutul de ulei volatil, în special mentol, este foarte mare, poate provoca dureri abdominale, greaţă, vărsături, rigiditate musculară. Însă aceste fenomene nu apar dacă se respectă dozele menționate.”

Sursa foto: 123rf.com / photopips