Cele mai bune alimente pentru copii, pe grupe de vârstă

Cele mai bune alimente pentru copii, pe grupe de vârstă

Alege acele alimente pentru copii care îi hrănesc trupul și mintea și care nu-i pun în pericol sănătatea. Iată ce îi poți servi în meniul zilnic.

Chiar dacă nu îi plac chiar toate alimentele, părintele trebuie să găsească un echilibru alimentar pentru copil.

Nu-l privezi nici de ceea ce îi place să consume, dar nici nu îi dai produsele zilnic.

Copiii au nevoie zilnic de cel puțin două porții din cele cinci grupe principale de produse alimentare.

Acestea sunt cereale, grăsimi sănătoase, fructe și legume, produse lactate și proteine.

Află de ce cantități are nevoie copilul în alimentația sa.

Constipația la copii. Ce alimente ar trebui să mănânce copilul tău

Cele mai bune alimente pentru copii, pe grupe de vârstă

Cereale

Cel puțin jumătate din porțiile de cereale ale copiilor ar trebui să fie de tip nerafinat – cum ar fi grâul întreg sau ovazul.

Asta pentru că au mai multă vitamina E, magneziu și fibre decât omologii lor procesați.

Aceste boabe „întregi” pot, de asemenea, reduce riscul copiilor de astm, diabet și, mai târziu, în viață, boli de inimă.

Dacă familia are probleme în a face tranziția alimentară, căutați pâine și paste făcute cu un amestec de boabe întregi și rafinate.

Este posibil ca cei mici să nu observe diferența. Totuși, este bine ca ei să mai mănânce și paste normale.

Câte porții le servești

– copii 2 ani – 3 porții

– copii 3-4 ani – 3-5 porții

– copii 5-8 ani – 5 porții.

Ce poate conține un meniu

– 1/2 cană de paste cu cereale integrale

– 3 căni popcorn (pentru copiii de 4 ani și peste)

– 1/2 cană de orez brun fiert

– tortilla de grâu integral sau de porumb

– biscuiți de cereale integrale

– 1 cană de cereale integrale

– 1 felie de pâine din cereale integrale.

Care sunt beneficiile seleniului pentru sănătate

Grăsimi sănătoase în alimentația pentru copii

Toate tipurile de grăsimi ajută copiii să crească, transportă vitamine prin organism și furnizează vitamina E.

Dar tipul nesaturat, cum ar fi uleiul de măsline și de arahide, protejează inimile copiilor prin menținerea nivelului scăzut de colesterol.

De câte porții au nevoie zilnic

– copii 2 ani – o lingură de ulei pe zi (atenție la nuci și alune pentru prevenirea alergiilor)

– copii 3-4 ani – o lingură de ulei pe zi, 1-4 nuci/semințe pe săptămână

– copii 5-8 ani – 1-2 linguri de ulei de măsline pe zi, 2/4 nuci/semințe pe săptămână

Ce poate conține un meniu

– 1 lingură unt de arahide

– 1/2 avocado mediu

– 14 grame semințe de floarea soarelui

– 14 gr nuci (ca 16 arahide sau 12 migdale)

– 2 linguri dressing pentru salată

– 1 lingură ulei de măsline, rapiță, arahide sau de semințe de in

– 4 măsline mari, feliate

Fructe și legume în alimentația pentru copii

Îi poți servi copilului atât fructe și legume proaspete ca atare sau preparate în diverse salate.

Alege să folosești culori, texturi, arome, astfel încât să cuprinzi cât mai multe produse la o masă.

Câte porții sunt necesare zilnic

– copii – 2 ani – 2 fructe/legume feliate

– copii 3-4 ani – 2-3 fructe/legume

– copii 5-8 ani – 2-4 fructe/legume.

Ce poate conține un meniu

– 1 cană de porumb

– 8 căpșuni mari

– 32 struguri fără semințe

– 1 cană de broccoli

– 1 cană pepene galben

– 1 ceașcă de fructe proaspete sau legume

– 10 cartofi prăjiți

– 12 baby morcovi.

Lipsa de vitamine îmbolnăvește inima

Lactate și produse lactate în alimentația pentru copii

Dacă copilul este un iubitor al laptelui, nu va fi nici o problemă pentru el să obțină 800 de miligrame de calciu de care are nevoie zilnic pentru oase și dinți puternici.

Sau doar 500 mg lapte, dacă are între 1 și 3 ani.

În caz contrar, alegeți un iaurt cu conținut scăzut de grăsimi, brânză și suc de fructe fortificate.

Căutați branduri care conțin vitamina D, care, printre multe alte lucruri, ajută copiii să absoarbă calciul.

De câte porții au nevoie zilnic

– copii 2 ani – 2 porții

– copii 3-4 ani – 2 sau 2 și 1/2 porții

– copii 5-8 ani – 2 și 1/2 porții

Ce poate conține un meniu

– 1/3 cană brânză rasă

– 3/4 cană suc proaspăt de fructe

– 1 cană iaurt

– 1 cană de lapte

– porții mici de brânzeturi diverse.

Proteinele în alimentația pentru copii

Proteinele din alimente ajută la construirea și repararea tuturor țesuturilor din organism pe care copiii trebuie să le dezvolte.

Ele conțin, de asemenea, substanțe nutritive cum ar fi fierul, zincul și vitaminele B.

Cumpărați cărnuri slabe (cum ar fi pui fără pielițe, curcan sau vită slabă) pentru a obține proteine fără grăsimile nesănătoase.

Cel puțin o dată pe săptămână, copiii ar trebui să mănânce și pește și fasole, care au substanțe nutritive care nu se găsesc în carne.

Căutați fructe de mare, cum ar fi creveți, cod și somon sălbatic, care are un conținut scăzut de mercur.

De câte porții au nevoie

– copii 2 ani – 2 porții

– copii 3-4 ani – 2-5 porții

– 5-8 ani – 3-5 porții

Ce poate conține un meniu

– 1/4 cană tofu

– 1/4 cană fasole roșie

– 6 creveți (dacă nu sunt alergii)

– 2 linguri hummus

– 1/2 piept de pui la grătar

– 1 ou

– 1/2 cană ciorbă de fasole

– 1/2 burger/carne de curcan sau vită slabă.

Toate aceste alimente pentru copii pot compune meniuri zilnice diferite, astfel încât cel mic să nu se plictisească și să refuze mâncarea.

Discutați și cu un specialist despre alimentația copilului, pentru a nu-l priva de anumite vitamine, minerale, nutrienți.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto