Cele mai bune alimente care combat infecțiile

alimente care combat infecțiile: ghimbirul, lămâia, usturoiul, mierea

Sezonul virozelor se apropie cu pași repezi. Adaugă în dieta ta alimente care combat infecțiile pentru a te pune la adăpost. În plus, cu ajutorul lor te vei putea trata de mai multe boli cum sunt infecțiile urinare sau stomacale.

Hipocrate spunea 'mâncarea să-ți fie medicament'. Fii atentă la ceea ce-i dai corpului înainte ca el să înceapă să sufere. Află care sunt cele mai bune trei alimente care combat infecțiile și nu ezita să le folosești cât mai des chiar dacă organismul tău nu dă încă semne de boală.

Alimente care combat infecțiile: ghimbirul

Ghimbirul are proprietăți antibiotice. Este un antiviral natural, eficient împotriva răcelilor, dar și a infecțiilor stomacale și urinare. Infecția stomacală este o experiență foarte neplăcută. Simptomele includ crampe stomacale, diaree, greață, dureri de cap, febră ușoară, oboseală și vomismente.

Ghimbirul este foarte eficient în tratarea infecțiilor datorită proprietăților sale naturale antiinflamatoare și antimicrobiene. În cazul infecțiilor stomacale și urinare, reduce inflamația tractului gastrointestinal și, respectiv, a vezicii urinare.

Bea ceai de ghimbir de două-trei ori pe zi. Citește aici cum prepari cel mai bun și eficient ceai de ghimbir care te scapă de răceală.

Poți adăuga rădăcină proaspătă de ghimbir în preparate culinare. Dacă nu agreezi gustul, poți lua capsule cu ghimbir de la magazinele cu preparate naturale.

Alimente care combat infecțiile. Usturoiul

Vechii egiptenii mâncau mult usturoi și ceapă pentru a crește rezistența la boli, pentru a trata astmul bronșic și alte probleme pulmonare. Le-au dat și sclavilor care construiau piramidele usturoi pentru a avea putere și a preveni epidemiile. Cățeii de usturoi se mai macerau într-un amestec de oțet și apă pentru a face o gargară pentru dureri în gât și de dinți.

Usturoiul mai este indicat și pentru a preveni sau a trata infecțiile fungice, mai ales Candida. Are și calități antibacteriene și antibiotice. Pentru a preveni răcelilele, consumă doi căței de usturoi pe zi.

Pentru infecții cutanate, aplică suc de usturoi pe zona afectată și lasă să acționeze timp de 10 minute. Apoi, clătește.

Alimente care combat infecțiile: lămâile

Atunci când începe să te doară gâtul, lămâia te poate ajuta să lupți cu primele simptome ale guturaiului. Are un conținut ridicat în vitamina C, dar și în vitaminele A, B1, B2, B3 și PP. Are acțiune bactericidă, antiseptică, antiscorbutică, febrifugă, remineralizantă, revitalizantă. Este recomandată în stări febrile, boli ale aparatului respirator, viermi intestinali, sinuzite.

Se face limonadă din sucul unei lămâi la un pahar cu apă. Se îndulcește cu miere. Se mai poate face următorul preparat: se macerează două ore o lămâie zdrobită în apă și miere. Se strecoară și se bea seara, la culcare.

Pentru uz extern, se pot face frecții sau gargară cu sucul de la o lămâie.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com