Cel mai trist moment din viața Tinei Turner: ”Întotdeauna îl voi iubi”

Cel mai trist moment din viata Tinei Turner

Cântăreața Tina Turner a trecut prin cele mai dificile momente din viața sa, recent, când a fost nevoită să arunce în mare cenușa fiul său, care s-a sinucis la vârsta de 59 de ani.

Tina Turner, în vârstă de 78 de ani, a postat pe o rețea de socializare o fotografie care o înfățișează aruncând în mare cenușa și mai mulți trandafiri, un ultim omagiu adus fiului pierdut, Craig.


Acesta a fost găsit mort, după ce s-a împușcat în casa sa din Studio City. Tina Turner se afla atunci la Săptămâna Modei de la Paris.

 ”Cel mai trist moment, ca mamă. I-am spus adio fiului meu, Craig Raymond Turner. Ne-am adunat întreaga familie să-i aruncăm cenușa pe coasta Californiei… Întotdeauna îl voi iubi, întotdeauna va fi copilul meu”, a mai scris Tina Turner.

Fiul unui saxofonist

Tina Turner avea numai 18 ani când l-a născut pe Craig, tatăl acestuia fiind saxofonistul Raymond Hill. Ulterior, Tina s-a căsătorit cu Ike Turner, care l-a adoptat.

Craig lucra în imobiliare, nu era căsătorit și nici nu a avut copii.

În afară de Craig, Tina Turner mai are trei copii: Ronnie, de 57 de ani, singurul copil pe care l-a avut cu Ike, și încă doi adoptați, ai lui Ike: Ike Jr, de 59 de ani, și Michael, de 58 de ani.

Craig este cel care a văzut cum mama lui era abuzată de Ike. Muzicianul, fiu de preot, se droga și o bătea regulat pe Tina, După 16 ani de chinuri, artista a plecat de acasă în miez de noapte, într-un costum alb pătat de sânge și cu doar 36 de cenți în buzunar.

Din 1994 locuiește în Suedia, iar în urmă cu cinci ani s-a căsătorit cu producătorul muzical Erwin Bach, originar din Germania. În sfârșit pare să fi lăsat în urmă trecutul traumatizant.

Foto: Instagram

Vezi și Tina Turner arată fabulos la 78 de ani! Cum și-a făcut apariția la lansarea filmului despre viața ei

Citește și:

 

Loading...