Însă, ceea ce i-a atras atenția în mod deosebit Suveranei a fost cel mai nou mod de a face cumpărături. Elisabeta a II-a  a „făcut cunoştinţă” cu cea mai nouă tehnologie privind casele de marcat, unde nu există vânzători, ci trebuie să-și scanezi singur produsele cumpărate.

Cel mai amuzant filmuleț cu regina Elisabeta a II-a. E adorabilă. Cum a fost surprinsă într-un supermarket fără personal la casele de marcatSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Damien Corcoran, directorul regional al companiei pentru nord-estul ţării, i-a demonstrat Reginei, în vârstă de 93 de ani, cum se foloşte cel mai nou sistem, iar replica reginei a fost genială. Potrivit revistei Town and Country, aceasta a întrebat fără să stea pe gânduri:  „Îl pot păcăli? Cum pot trişa?”.

„Unul dintre lucrurile observate de Regină a fost oportunitatea de a fenta sistemul şi posibilitatea de a nu scana obiecte. I-am spus că există cântare incorporate deja în casele de marcat, care pot detecta dacă un obiect este în plus”, a declarat Corcoran după întâlnire.

Regina a plecat în aplauze

Lynn Bennet, care lucrează pentru companie în County Durham, i-a arătat Reginei un coş cu lucruri preferate de clienţii de astăzi, precum şi unul din anii 1950.

„Cum s-au schimbat gusturile”, a răspuns Regina. În anii 1950, unul dintre cele mai populare alimente era o pastă făcută din hering, numită Bloater Paste. „După ce i-am arătat produsul, cred că a spus că ”, a spus Bennett.

La plecare, mai multe persoane s-au strâns la ieşirea din magazin, acestea aplaudând şi arătându-şi entuziasmul faţă de Regină, iar aceasta şi-a sfătuit personalul să adune toate florile aduse pentru ea de către admiratori.

Citește și: