Era frumos acel trend al ceasurilor pe care le asortam la ținute. Ne încântau brățările și schimbam modelul în funcție de bijuteriile care ne completau vestimentația. Ghiceam stilul și personalitatea fiecărui om după alegerea ceasului pe care-l purta. Însă se mai poartă azi ceasul de mână?
Probabil, multe dintre noi nu am renunțat la această veritabilă bijuterie de mână, dar există un procent considerabil care a adoptat metoda telefonului mobil în loc de ceas, agendă, internet și mail.
Purtatul ceasului este un obicei galant și va avea mereu un aer clasic și boem, indiferent de noile tendințe și de ultimele gadgeturi de pe piață. Și ca un manifest împotriva modernismului, cele mai frumoase ceasuri rămân cele clasice cu brățări unice, delicate, lucrate de adevărați artizani ai filigranului și ai gravurii.
Niciun telefon modern cu un model de ultimă generație nu ar putea concura cu un ceas fin cu cea mai delicată brățară argintată bătută în marcasite, cu cel mai feminin cadran în cea mai grațioasă formă.

Ceasul de mână – ce modele se poartă acum

Și pentru că ceasul care altădată nu lipsea de la încheietura mâinii are concurență serioasă, ar trebui să ne preocupe mai mult acest aspect al modelului ales.
Până nu demult, se purtau brățările groase, masculine cu cadranul mare aproape cât încheietura mâinii.
Te sfătuiesc să renunți la acest tip de ceas. Alege un model feminin de inspirație vintage care să spună despre tine mai mult decât o spune vestimentația sau chiar alegerea pantofilor.