Cearta pe moștenire strică relațiile în familie. Ce să faci ca să o eviți

Cearta pe moștenire strică relațiile în familie. Ce să faci ca să o eviți

Cearta pe moștenire degradează relațiile în familie. Este greu să poți păstra relații bune cu rudele, când se dispută o moștenire. Totuși, urmând sfaturile psihologului. puteți să vă aveți bine unii cu alții și să evitați cearta pe moștenire.

Cearta pe moștenire apare repede. Nici nu au dus bine mortul la groapă că rudele defunctului încep să se certe pe moștenire. Aceasta 'reprezintă aproape întotdeauna o problemă psihologică tensionată și care afectează aproape toți membri familiei', observă psihoterapeutul Cristina Ion-Rădulescu.

Citește și: Banii pot dezbina o familie

Cearta pe moștenire, încărcătură emoțională mare

În general, cearta pe moștenire se întețește pentru că 'subiectul bani are o încărcătură emoțională foarte mare. Ca urmare, trebuie tratat ca atare. De obicei, ne ferim să comunicăm deschis despre împărțire și așteptări. Totuși, vorbim în grupuri restrânse (pe 'bisericuțe') și așteptăm să vedem cum ceilalți ne încalcă drepturile', spune specialistul care consideră că, 'la modul ideal, persoana care lasă moștenirea ar trebui să-și facă ordine în acest domeniu, cât este încă în deplinătatea exercițiului psihic. Dacă este prea complicat să facă donații sau acte de vânzare-cumpărare, un simplu testament poate fi suficient. De asemenea, dacă unul dintre urmași îl îngrijește până la moarte, ar trebui să se țină cont de acest aspect, prin atribuirea unui plus de bani sau bunuri'.

Când apare cearta pe moștenire, nu amâna discuțiile

Este din ce în ce mai greu să cumperi o casă sau chiar să trăiești de la un salariu la altul. Moștenirea poate fi pentru mulți o soluție. În plus, societatea de azi pune mare accent pe ceea ce posezi. Oportunitatea de a câștiga ceva în plus poate fi atât de tentantă, încât mulți trec și peste relațiile de familie sau peste alte scrupule pentru a câștiga ceva. Problema este că mulți amână astfel de discuții, considerându-le de rău augur. Totuși, dacă ai mai mulți copii și ceva de împărțit, ar fi bine să-ți pui în ordine această situație cât ești încă bine.

Odată cu cearta pe moștenire, rivalitatea între frați revine

Este important și să discuți cu rudele în cazul în care vrei să dai anumite sume sau proprietăți unor organizații de caritate sau altor persoane decât cei apropiați. Poți face donații sau anumite acte de acum, pentru a preveni comentariile de mai târziu. Foarte des, la moartea unui părinte, rivalitatea dintre frați revine și, în spatele conflictului pentru bunuri materiale, se află și certurile din copilărie. De multe ori, unul dintre copii simte că mama îl iubește pe celălalt mai mult. Prin dorința de a acapara o parte mai mare din moștenire, vrea să simtă că are parte de un vot de încredere și de validare, că a câștigat bătălia cu fratele sau sora, chiar și în aceste condiții.

Citește și: Cele mai ridicole și mai des întâlnite motive pentru care se ceartă cuplurile

Trucuri simple pentru a evita conflictul când apare cearta pe moștenire

Comunicați cât mai mult cu toți cei implicați. Nu vorbiți doar cu câte o persoană sau nu păstra în tine așteptări pe care nu le spui, dar care speri să se împlinească. Nu-ți va ghici nimeni gândurile, iar bârfa pe la colțuri poate dăuna. Alcătuiți niște reguli care să fie aceleași pentru toată lumea. Aduceți o persoană neutră care să medieze între voi. Poate fi un mediator profesionist, dar și cineva în care aveți toți încredere și nu are niciun interes în situația respectivă. Mai ales, nu lăsa procesul acesta să te consume prea tare. Sunt doar niște lucruri, într-adevăr valoroase, dar pentru care nu merită să-ți strici sănătatea prin stres excesiv sau relațiile cu cei dragi. Concentrează-te doar atât cât trebuie asupra problemelor cu împărțirea, apoi nu le lăsa să-ți acapareze toate gândurile și energia. Adu-ți aminte că partea cea mai importantă din orice moștenire este legătura de familie și amintirea celui plecat la Ceruri.

Detensionează situația atunci când rudele se ceartă pe moștenire

'Un mediator profesionist poate fi de foarte mare ajutor. De obicei, moștenitorii merg la notar. Totuși, sunt cazuri foarte multe în care aceștia nu se înțeleg și merg direct în instanță. Unii ajung la un adevărat 'război' de parcă miza ar fi chiar viața lor. Recomand partenerilor celor care duc o astfel de luptă să încerce ei să detensioneze situația. De exemplu, dacă soțul tău are de dus o astfel de luptă cu rudele lui, sugerează-i cu calm să apeleze la un mediator. Încearcă și să-l ajuți să privească situația cu mai multă detașare din exterior,' spune psihoterapeutul Cristina Ion-Rădulescu.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com