În România  au fost înregistrate astăzi alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire, bilanțul ajungând la 1.292. Pacienții noi auvârstele cuprinsă între 0 și 94 de ani, iar în ultimile zile au fost înregistrate din ce în ce mai multe decese. Președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat, joi, la Digi24, că  acest lucru era de așteptat.

„Era de așteptat. Noi am avut două-trei zile cu stabilizarea numărului de cazuri însă nu puteam să credem că am ajuns la vârful numărului de cazuri și  sistăm la un trend descrescător. Cu siguranță va mai continua acest trend crescător, după parerea mea până după Paști, dar e important să fie creșterea moderată, adică să nu se dubleze noile cazuri de la o zi la alta, ci să fie suportabil pentru sistemul de sănătate”, a declarat Rafila pentru Digi24.

„Scenariul cel mai favorabil este ca în decurs de 7 zile ajungem la 2.000 de cazuri. Dar este foarte probabil ca acest scenariu să fie depășit și să atingem mai repede 2.000 de cazuri. Scenariul 4 înseamnă că sunt peste 2.000 de cazuri confirmate și există posibilitatea să fie activata și a treia linie de spitale.Eu văd trendul descendent în a doua parte a lunii mai”, a mai adpugat medicul Rafila.

Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, au decedat.

Numărul persoanelor infectate a ajuns la 1.292 și la ATI, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, potrivit DIGI24, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.

Citește și: